Sport

Gloria câștigă ultimul meci al anului. Luptă strânsă la vârf în Liga Florilor

Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a câștigat pe teren propriu, la TeraPlast Arena, ultimul meci din acest an în Liga Florilor, contând pentru etapa a 11-a, cu Corona Brașov.

Gloria a obținut victoria, a treia consecutivă, cu scorul de 33-28, după ce oaspetele au condus cu 19-17 la pauză. Echipa bistrițeană a egalat în minutul 45, a preluat imediat conducerea și s-a distanțat apoi pe tabelă.

Pentru Gloria, antrenată de selecționerul Florentin Pera, au marcat: Cristina Laslo – 9, Bianca Bazaliu – 4, Tamires Frossard – 4, Paula Posavec – 4, Laura Pristăvița – 3, Sonia Seraficeanu – 3, Nicoleta Dincă – 2, Ida Dahl – 2, Gnonsiane Niombla – 1, Renata de Arruda – 1.

În poartă, Renata de Arruda a avut 11 intervenții reușite, iar Iulia Dumanska – 4.

În urma acestui rezultat, Gloria termină anul 2023 pe locul 4 în clasament, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 3 Rapid București (24) și la un punct distanță de SCM Craiova (25), aflată pe poziția secundă. Pe 5 este Dunărea Brăila, la două puncte în urmă (22). Campioana CSM București rămâne prima în top.

”A fost dificil, nu a fost deloc un meci la îndemână. Mă bucur foarte mult că încă o dată am arătat spirit de luptă, spirit de echipă și am revenit în joc, că am găsit soluțiile cele mai bune la pauză și că repriza a doua ne-a aparținut. Sigur că sunt nemulțumit de numărul de goluri primite, în special în prima repriză, nu ne-am găsit concentrarea în apărare, nu am arătat bine, acolo a fost problema. Am încercat să caut cât mai multe formule de joc. A contat și că Seyna Rodriguez s-a accidentat și nu am mai avut un inter dreapta de mână stângă, a trebuit să improvizăm, Laura Pristăvița a fost răcită și nu ne-am putut antrena în formulă completă, darămite să aliniem cea mai bună echipă. Până la urmă, echipa a arătat unitate și victoria este pe deplin meritată, o victorie muncită, în fața unei echipe care a bătut la Rapid, lucru care nu este la îndemâna oricui. Sunt mulțumit de această victorie, de faptul că am obținut patru victorii importante și am făcut un joc foarte bun la CSM. Echipa a arătat că are maturitate să întoarcă un rezultat și cred că este un mare câștig, un mare plus că nu cedează până în ultima secundă. Sunt puncte importante în economia campionatului, nu mai sunt meciuri ușoare sau câștigate dinainte, este un campionat extrem de disputat și de echilibrat, care se va juca până în ultima etapă. Le felicit pe fete că au luptat, au crezut. Publicul a fost formidabil, chiar a fost al 8-lea jucător, le mulțumim suporterilor. Încheiem anul cu o victorie, în partea de sus a clasamentului, și acest lucru ne dă speranțe. Sper ca din ianuarie să avem un lot mai complet pentru că ne așteaptă o serie de meciuri importante, din trei în trei zile. Sunt optimist că ne putem realiza obiectivul, un loc în cupele europene”, a declarat antrenorul Florentin Pera.

Liga Florilor se va relua în jurul datei de 13 ianuarie 2024 cu etapa a 12-a, atunci când Gloria va juca acasă cu SCM Râmnicu Vâlcea.

Tragerea la sorți pentru grupele EHF European League 2023-2024, fază în care intră și Gloria, are loc în 23 noiembrie.

Cinci jucătoare de la Gloria (Iulia Dumanska, Bianca Bazaliu, Nicoleta Dincă, Cristina Laslo, Sonia Seraficeanu) au fost convocate de Florentin Pera la echipa națională a României, care în 23-25 noiembrie va face la TeraPlast Arena ultima repetiție înainte de Campionatul Mondial. România va juca la Trofeul Carpați alături de Elveția, Portugalia și Austria.

Au mai fost convocate la loturile naționale: Tamires Frossard (Brazilia), Paula Posavec (Croația), Gnonsiane Niombla (Senegal), Nina Bulatovici (Muntenegru).

3 comentarii

  • Fetere trebuie felicitate pentru cā au crezut in victorie si au luptat până la capăt.

    Si-au îndeplinit obiectivul, trei puncte, dar unele lucruri dau de gândit.
    Echipa a jucat “cu frâna de mână trasă”, fără vlagă, fără viteza, poate că erau cu gândul la Trofeul Carpați si la Campionatul Mondial.

    Am încasat 19 goluri in prima repriza si doar 9 in repriza a doua.

    Câteodată antrenorii trebuie sa reacționeze mai repede. Să o trimită pe Paula Posavec pe teren mai repede (a dat goluri pe contraatac), să o bage pe Ida Dahl in apărare mai devreme, să stabilizeze situația (după ce a intrat ea pe teren, Brașovul a avut probleme in atac).

    Văd ca si la CSM București o bagă in poarta pe Laura Glauser, care nu apăra nimic si mă întreb când are de gând sa o bage pe Marie Davidsen.
    O bagă cu întârziere, după 20 min, si apăra tot!

    O aduc pe Emma Friis la CSM București când ei au doua extreme stângi bune.
    Ei au nevoie de înlocuitoare pt Cristina Neagu (Henny Reistad de la Esbjerg sau Kristina Jørgensen de la Metz).
    O jucătoare de 19 ani, care are potențial sa devină cel mai bun inter stânga din lume, peste 5 ani, este Julie Scaglione de la Ikast.

    Cred ca Gloria suferă in atac pt că ambii interi dreapta sunt accidentați, Jucăm cu Niombla care arunca cu mâna dreaptă din partea dreapta a terenului.

    Cred ca am inscris șapte goluri de la 7m., a mai inscris portarul de vreo doua ori, am mai dat câteva goluri “ușoare” pe contraatac, pt ca Brașovul a jucat fără portar.
    Dar……
    A fost greu de tot să le dăm gol din atac pozițional, lung, gândit. Când Brașovul stătea bine cu toată echipa pe semicerc, agresive. Trebuie sa fim mai buni in a desface apărarea, sa înscriem mai multe goluri grele, muncite, nu doar goluri din cauza ca portarul lor nu reușește sa alerge si să reintre in poarta.

    Bine că s-a terminat cu bine!
    Felicitări pt că suntem acolo sus in Clasament si ne batem cu CSM București si cu Rapidul.

    12
    3
  • Din start trebuie felicitata echipa din Brasov pentru jocul eficient , atat in atac cat si in aparare. Cred ca jucatoarele Gloriei si-au subestimat adversarele , altfel e greu de explicat ce s-a intamplat pe teren. Revenirea in joc si apoi la conducerea jocului se datoreaza in special introducerii in poarta a Renatei de Arruda si a veteranei Laura Pristavita , o fata modesta si cu inima mare , care poate si acum ar fi mai utila nationalei decat unele „vedete” . Desigur , nu se poate spune ca celelalte jucatoare nu au contribuit la victorie. Aceasta ramane in statistici dar echipa bistriteana nu a mai repetat jocul minunat practicat la Braila si incununat cu un rezultat pe masura. Glumind un pic , se pare ca „fetelor” noastre nu le prieste odihna de o saptamana , preferand sa joace din trei in trei zile…As fi vrut sa laud jocul componentelor nationalei dar din pacate nu este cazul , astazi. Bianca Bazaliu nu pare de loc a fi in forma iar Cristina Laslo in ciuda celor 9 goluri nu a stralucit nici azi. Nu as vrea sa fiu in pielea selectionerului nici in ce priveste alegerea celor trei portari . Dumanska la fel ca Hosu nu apara mai nimic. Asadar pe care s-o iai , pe care s-o lasi in tara ? Grea alegerea…Sonia Seraficeanu si mai ales Elena Dinca trebuie sa-si imbunatateasca (mult!) jocul in aparare . In atac , „merg” , cat decat. Antrenorul Florentin Pera si echipa tehnica a nationalei au mult de lucru (sau „de munca” , cum spun regatenii). Asteptam meciurile din cadrul Trofeului Carpati si apoi meciurile de la Campionatul Mondial , in speranta clasarii intre primele opt echipe. Haide Gloria! , Haide Romania!

    11
    1
  • Sonia Seraficeanu inter dreapta, (Nina Bulatovic extrema dreapta) cât timp inaterii dreapta sunt accidentați?
    Am văzut-o pe Sonia in alte meciuri aruncând la poarta de la 10 m.,si m-am mirat, nu am inteles ce se întâmplă.

    Noroc cu comentatorul, care a zis că Sonia a jucat inter dreapta la juniori.
    Aha. Acum ințeleg de ce a tras la poarta de acolo. Nu mai știu cu cine am jucat. A lovit transversala de mingea a sărit înapoi până la mijlocul terenului.

    4
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS