Economie

Administratorii de firme mici se tem că noile biruri puse de guvernanți îi împing la faliment

Administratorii microîntreprinderilor și a firmelor mici din județ se tem ca noile măsuri fiscale care vor intra în vigoare de anul viitor le vor pune o povară prea mare pe umeri care îi va împinge spre faliment. Prin Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, ei cer Guvernului să reducă aparatul bugetar și să reformeze administrativ România.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, gazda întrunirii, a spus că organizația din care face parte nu e de acord cu poziția Guvernului exprimată prin Legea 296/2023.

”Guvernanții noștri, când ajung în situații de criză, nu văd altceva decât biruri pe agenții economici, dar soluții există și sunt la îndemâna dânșilor. Nu numai agentul economic trebuie să suporte presiunea mare a cheltuielilor. Cea mai simplă soluție ar putea fi reorganizarea administrativă a României, ceea ce ar duce și la o reducere a numărului de bugetari. Nu e normal să avem 1,3 milioane de bugetari în timp ce, în Polonia, la 37 de milioane de locuitori sunt 800.000. Noi, la jumătate dintre locuitori, avem încă pe atâți bugetari pe câți are Polonia”, a spus Vasile Bar.

Potrivit sursei citate, bugetarii ”costă” foarte mult, acesta fiind motivul pentru care cheltuielile sunt atât de mari.

”În al doilea rând, nu sunt de acord cu fac bugetarii care pun presiuni și cer creșteri de salarii. nu sunt conștienți de faptul că salariile în sistemul bugetar sunt duble față de privat. Dragnea a făcut o mare greșeală când a mărit salariile bugetarilor, am spus-o de pe atunci, greșeală care continuă și azi. În sănătate, de exemplu, sunt salarii de 8000 de lei net și vor acum majorări că sunt prea mici. Dacă ne uităm în privat, salariile sunt la jumătate. Bugetarii care pun presiune pe Guvern nu fac altceva decât să ceară noi taxe pe seama agenților economici pentru că nu există altă soluție. În România, salariile din sistemul bugetar sunt cele mai mari din UE din țările care au aderat după 2004 și se pune presiune în continuare pe Guvern. Nu apăr Guvernul, dar nu e normal ce se întâmplă. În sănătate, chiar dacă infrastructura medicală s-a îmbunătățit, dacă ne uităm la linia a doua, asistente, infirmiere, e dezastru. Am ascultat părerile oamenilor internați în spital”, a mai spus Vasile Bar.

Sorin Cordovan, fost director de bancă, acum expert fiscal și practician în insolvență, le-a spus participanților la discuții că modificările fiscale nu pot fi controlate de mediul de afaceri, dar ce poate face acesta este să se pregătească bine pentru ce va urma.

”Eu sunt adeptul sănătății financiare care salvează. E final de an și e momentul să fim atenți la balanțele de verificare pentru că și inspecțiile fiscale se bazează pe niște informații care se raportează. Eu cred că putem ține sub control lucrurile care să ne aducă plus valoare. De aceea, capitalurile proprii, dacă suntem puțin atenți la ele, avem acces la finanțare bancară, la fonduri europene și avem un rating mai bun în ce privește inspecțiile fiscale”, a spus Sorin Cordovan.

Emilia Morariu – antreprenor: ”Avem temeri destul de mari legate de ce va fi de anul viitor. Sunt într-un proiect și avem opt antreprenori care au câștigat niște granturi și abia acum pornesc cu salariul minim mărit, cu impozitul pe salarii mărit, companii care vor intra pe e-Factura. Se complică situația începătorilor și a firmelor care trebuie să crească. Cred că cel mai bun lucru este să ne unim și să transmitem mesajele noastre guvernanților. Eu personal sunt pentru antreprenoriat, pentru creativitate, așa ne dezvoltăm țara și pentru digitalizare care trebuie să se înceapă de la ANAF”.

Paraschiva Sigartău – contabil, președintele CECCAR Bistrița-Năsăud: ”Urmează un an foarte dificil, dar ne vom descurca, ne-am obișnuit. Cel mai dificil va fi pentru contabili, introducerea e-Factura. Administratorii, oricum nu înțeleg. Li se pare normal să facă totul contabilii, dar asta este, ne adaptăm. Când eu le-am comunicat administratorilor ce urmează, majoritatea dintre cei mici au spus că își închid firmele. Am constructor care abia știe să își scrie factura. Ce factură electronică? Pe noi, ca și contabili, ne-a îngreunat fantastic. Ei îi spun digitalizare, dar nu ne-a ușurat munca deloc. O să vedem ce va fi. Probabil că, fiind an electoral, ne vor mai păsui puțin”.

Sorin Cordovan – expert fiscal: ”Anul 2024 va veni cu provocări. În fiecare an am avut. Urmează implementarea sistemului Ro e-Factura unde tot mediul de afaceri trebuie să fie foarte atent, să înțeleagă cum va funcționa un asemenea sistem. Dacă ne uităm pur statistic, există niște date potrivit cărora în 2023 a crescut numărul firmelor care au intrat în insolvență pentru că aceste provocări duc la anumite blocaje care trebuie rezolvate și care pot duce la dificultăți financiare. Pentru mine e un semn de întrebare. De ce cineva care are o dificultate financiară nu apelează la ceea ce se poate apela pentru a ieși din ea. Înainte de a ajunge în insolvență sau faliment există anumite proceduri legale care dau posibilitatea cuiva să se redreseze. Și aici trebuie să ne concentrăm foarte mult, la ce facem când avem o dificultate financiară, în ce direcție să o luăm ca lucrurile să funcționeze. Personal cred că, din aceste provocări, lumea va ieși mai competitivă”.

La discuții a participat și economistul Radu Vasile Pop, de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, care a sugerat administratorilor de firme să transmită în scris propunerile pentru îmbunătățirea legii care mai poate suferi modificări până la finalul acestui an.

21 comentarii

  • Mi-a placut mult „gluma” distinsului presedinte Vasile Bar care dupa ce a spus ce trebuia , in special ce nu a facut si nu face bine guvernul , intr-un final apoteotic a exclamat: „Nu apar guvernul , dar nu e normal ce se intampla ! Sa ne traiesti , coane Vasile ! Esti un tip tare simpatic! Daca te-ar fi auzit mereu actualul , nea Iancu Caragiale sau contemporanul Dorel Visan , te-ar fi facut nemuritor!

    23
  • Declinul economic a inceput cu Covid si s-a accentuat cu atacul Rusiei la Ucraina. Conflictul in Israel nu ajuta nici el. Potentiali clienti numai cheltuie bani, lor le este frica de viitor si string bani in conturi sau sub saltea. Afaceri care s-au bazat in mare parte pe vinzari in Germania si pe sezon de craciun, ca si noi cu articole pentru copii, au pierdut pana 50% din cifra de afaceri. Se adauga inflatia, costuri de energie ridicate, dobanzi mai mari, salari fortat marite si impozite si taxe marite. Nici miscarea europeana sa achitam TVA de un timp in Germani, numai find compensate in Romania nu ajuta deloc, nici macar statul roman. Cu cifra afacere in scadere si costuri si sarcini administrative tot mai mari si mai multe, practic sub o anumita marimea a firmei numai are sens continuarea.
    Noi am tinut la angajati inca 10 luni si subventionat prin creditare un timp in speranta se va schimba climatul de afaceri. In schimb am primit noi sarcini din partea statului in loc de ajutor sau suport. Acum am redus numar de angajati la zero si continuam doar sotia si cu mine sa facem fata de provocari care vin si care probabil ne vor impinge sa cautam o alta ocupatie dupa 28 de ani in care am rezistat nesigurantei si schimbarilor de regulii in mers.
    Guvernul Romaniei mereu a fost preocupat de expansiunea sistemului administrativ inloc de efficientizarea lui.

    67
    • După mai bine de 30 de ani de activitate voi închide firma !
      Zero activitate , zero angajați , nevasta am trimis-o la pensie ( 40 de ani a dat bani la stat , acum e vremea să și capete !), eu voi iesi in curand
      S-au adunat prea multe , am îmbătrânit și noi , nu mai avem nici energia nici motivația care ne-a făcut să rezistăm atâtor lupte .
      Eu unul mă predau !
      Le urez succes și mult noroc celor care au curajul să continue !

      59
      1
    • Foarte bun comentariul, domnule Born. Ati surprind esenta: micile firme din Romiania nu pot face fata intr-un mediu concurential si regim fiscal-biricratic european, gen Germania. De aceea in Romania micii antreprenori opereaza cu marje mai mari permise de o mare subimpozitare. Cat ar plati firma dvs fiscului german? De acord cu patologiile biricratiei romanesti dar ca cineva care a lucrat in Germania va spun ca birocratia germana e si mai stufoasa, mai nedigitalizata si mai aroganta. Altfel, desigur, sa fie mai eficient statul, de acord, dar nu stiu daca avem prea mult de unde taia. România a înregistrat anul trecut cel mai mic număr de salariaţi din instituţiile de stat (sănătate, învăţământ, administraţie, protecţie socială şi apărare) la 1.000 de locuitori comparativ cu celelalte ţări din UE 27. Astfel, nivelul indicatorului menţionat era anul trecut de 62 de salariaţi la 1.000 de locuitori în cazul României, un nivel mai mic decât în Italia (80), Bulgaria (80), Polonia (87), Grecia (88) şi Slovacia (89), ca să nu mai vorbim de UE 27 (109), Franţa (124), Belgia (130), Germania (136), Finlanda (138), Danemarca (156) sau de Suedia (168). Asa ca multi ne vom cauta slujbe si punem lacat, dara sta e, nu suntem destul de competitivi in economia europeana de azi si vina e si a noastra ca nu am fost, sa nu dam doar inca un picior in gura calului zombie numit statul roman.

      8
      23
  • Din păcate, România nu a avut și nu are un patriot adevărat cum l-a avut Polonia pe Leszek Balcerowicz, care și-a sacrificat cariera politică pentru a face reformă adevărată. A plecat de la reforma administrativă prin reducerea numărului de comune (o comună trebuia să aibă min. 5000 locuitori) și voivodate. Implicit s-a redus numărul funcționarilor publici. Apoi aparatul guvernamental a fost redus la minimum necesar, nu ca la noi, unde, chiar dacă nu sunt multe ministere, sunt o puzderie de secretari de stat și nenumărate agenții cu rolul de a satisface clientela politică.
    Vedeți la noi pe cineva să aibă acest curaj? Ciolacu, Ciucă și „echipele” lor? Veci!

    38
    43
    • Polonia are mai mult personal administrativ de stat la mia de locuitori decat Romania. Terapia de soc nu a functionat mai bine ca ce am facut noi, sorry. România a înregistrat anul trecut cel mai mic număr de salariaţi din instituţiile de stat (sănătate, învăţământ, administraţie, protecţie socială şi apărare) la 1.000 de locuitori comparativ cu celelalte ţări din UE 27. Astfel, nivelul indicatorului menţionat era anul trecut de 62 de salariaţi la 1.000 de locuitori în cazul României, un nivel mai mic decât în Italia (80), Bulgaria (80), Polonia (87), Grecia (88) şi Slovacia (89), ca să nu mai vorbim de UE 27 (109), Franţa (124), Belgia (130), Germania (136), Finlanda (138), Danemarca (156) sau de Suedia (168).

      3
      32
  • Presupusa reorganizarea administrativă nu rezolvă nimic fiindcă acelaş aparatul bugetar greoi se va mutat la nivel superior cu alte chetuieli enorme de relocare. Soluție sunt simple următoare :
    – Reducerea drasnică a salarilor şi pensilor nesimțite a bujetarulor.
    – Reducera bujetarilor prin reducerea nepotismului şi eliminarea a tuturor bugetarilor angajați prin itermediu influețelor de partid angajările să fie numai pe competență.
    – Reducerea cheltuielior prin eliminare tuturor decorațiunile , festivități şi spectacole. Spetacolele pot fi foarte bine organizate numai de privați iar publicul să plătească bilete atunci va creşte şi performața artistică.
    – Anularea tuturor gratuităților şi sporurilor care sunt o sursă imensă de risipă
    – Anularea tuturor investiților controversate care sunt sau vor fi o sursă continuă de risipă gen pârtie de schi, sanie pe şine, piste de biciclete pe dealuri imposibile, terenuri de fotbal acolo unde nu sunt copii şi alte aiureli
    – Organizațile de voluntariat şi civice să fie finațate doar din mediul privat nu sugative din bugetul public
    – Reducerea povări fiscale pe mediul privat
    – Reducerea birocrație excesive
    – Penalizarea funcționarilor ineficenți şi corupți pornid de la primar şi consilieri până la portar

    56
    4
  • Interesant ar fi ca noi români să înțelegem importanța de a ieși la vot și pedepsi prin el comportamentul josnic și tratamentul defectuos față de noi toți pe care ni-l aplică de ani și ani…. ani și ani.
    Cu 30 și la sută exercitând acest drept
    avem asemenea rezultate! O rușine nouă tuturor și eu la fel mă includ.

    25
    6
  • A caculat cineva cat o sa fie impozitul pe un pfa lucrativ incepand cu ian 2024?
    Am calculat eu: in jur de 20.000 lei pe an(4000 Euro), daca vrei sa ai si un angajat, se dubleaza!

    16
  • Argumentul este bazat pe o manipulare statistica. Romania nu are mai multi angajati in administratie ca Polonia ajustat la populatie, cum zice dl Bar, usor hiperbolic. Pe Eurostat scrie clar: România a înregistrat anul trecut cel mai mic număr de salariaţi din instituţiile de stat (sănătate, învăţământ, administraţie, protecţie socială şi apărare) la 1.000 de locuitori comparativ cu celelalte ţări din UE 27. Astfel, nivelul indicatorului menţionat era anul trecut de 62 de salariaţi la 1.000 de locuitori în cazul României, un nivel mai mic decât în Italia (80), Bulgaria (80), Polonia (87), Grecia (88) şi Slovacia (89), ca să nu mai vorbim de UE 27 (109), Franţa (124), Belgia (130), Germania (136), Finlanda (138), Danemarca (156) sau de Suedia (168). Credeam ca dl. Bar este om serios.

    7
    25
    • @Dan Comanescu, dacă privim numărul bugetarilor cumulat poate că e așa cum scrieți, dar la noi problema este că avem un deficit imens de personal în sectoarele bugetare vitale pentru viitorul țării, respectiv educație și sănatate, pe când administrația centrală și locală e suprapopulată cu clientela politică, cu tăietorii de frunze la câini.

      21
      2
  • Ati bagat vant in sac cu totii comentand intre voi, dar ati fi oare capabili sa trambitati in strada ca si francezii, spaniolii sau grecii ?
    Deci, pana atunci ne meritam statutul de COLONIE .

    9
    20
  • Concluzia neocomuniștilor pare că ar fi: să dublăm numărul de salariați la stat degeaba, să închidem firmele private – că tot sunt plângăcioase și nepricepute să depună situațiile on-line la etajul II, și să-l votăm la anul pe Iliescu, să reînființeze regiunile autonome. Nu vă plângeți, fiți optimiști, mâine poate fi și mai rău.

    12
    2
  • Raspund doar de ce sunt sigur! D-l Bar are dreptate. Personal medical este suficient, dar organizarea este proasta. Cum sa vii cu tratament ín salon cand igienizarea inca nu este facuta? Se Da cu mopu, luam temperatura, punem perfuzi, vine infirmiera sa te schimbe,cand esti cu perfuzia ín mana, altii atunci mananca. Poti sa stai vu perfuzia ín mana cu orele pana vine sa schimbe,chiar daca trimiti vorba . Asta am constatat ín sectiile unde bolnavii sunt imobilizati la pat. Nimeni nu are baiu ca trebuie schimbati.hraniti, s-au au nevoie de ceva, ar trebui la fiecare pat buton sa poti chema pe cineva, pun la usa cand stii ca acei bolnavi nu se pot deplasa. Repet, de dotat este destul de dotat,de curat este curat, personal suficient, dar e haos, sí indiferenta.

    12
    4
  • Eu îi văd pe bugetari in fiecare zi prin Copenhaga, duc mâncare vidată batranilor singuri, asistente medicale pe biciclete îi vizitează pe bătrâni și le schimbă pansamentul, asistenți sociali fac curățenie în casele batranilor,.
    Zeci de mii de angajați în centrele de îngrijire a persoanelor cu handicap psihic, le dau de mâncare cu lingura, îi duc la plimbare etc.
    Sute de angajați care răspund la telefonul copilului, linia suicidului, adică consiliere psihologică prin telefon.
    Copiii care învață mai greu au un pedagog de sprijin.
    La Afterschool sunt în jur de 10 angajați, care supraveghează copiii, îi duc în excursii de-o zi, la Karting, la muzeu etc,
    Cineva zicea ca de ce nu face asta privatul. Ce să facă privatul?
    Cine are bani să plătească privatul să vină acasă să. îți dea injecții să îți facă de mâncare etc.
    dacă lăsăm aceste lucruri în mâna privatului, fost 5% din populație își permite acest lucru.

    6
    3
  • Nu avem nici o sansa in lupta cu ciuma rosie!!Va trebui sa murim cu milioanele, ca in timpul epidemiilor de ciuma,apoi sa renastem ,fara sa mai fim condusi de acesti securisti hidosi !!

    8
    6
    • La numar de sekuristi si odrasle de sekuristi ciuma rosie are concurenta foarte serioasa din partea leprei galbene.

      11
      1
    • Bun, e doar un punct de vedere că nu avem nicio șansă așa cum tu spui…au o frică inimaginabilă de a nu pierde unica sursă a lor de supraviețuire care e puterea…de acolo ies intrările astea cu imposibilul de ai schimba, ba da, se pot trimite la naiba fiindcă nu sunt buricul pământului!

      7
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.