Sănătate

Farmaciile de altădată ale Bistriței, pline de mici obiecte de artă, scoase la lumină de muzeu

Farmaciști retrași la pensie au venit în număr mare la Casa Argintarului din Bistrița să vadă ustensilele și obiectele cu care au lucrat ani la rândul ca să prepare medicamente prescrise de medici. Orașul nostru a avut a treia farmacie din Transilvania, înanintea Clujului.

”Am încercat, după pensionare, să donez o parte din obiectele vechi din farmacie ca să vadă și generațiile viitoare cu ce am lucrat noi. Am donat receptura (masa de execuție pentru preparate magistrale în baza unei formule stabilite de medicul care a prescris rețeta – n.r.), cu balanțe, ustensile de lucru. Este din ultima jumătate a secolului XX. Era altfel în farmacii pe vremuri pentru că se preparau medicamente și farmacistul era farmacist, nu un simplu distribuitor de medicamente”, ne-a spus doamna farmacist Lucia Axente, de la care a pornit ideea acestei expoziții.

”În 2019, doamna farmacist Lucia Axente a venit la muzeu și ne-a spus că sunt câteva obiecte vechi de care este atașată și că dânsa consideră că locul lor ar fi la muzeu, într-o expoziție. Eu știam, din inventarele muzeului, că domeniul farmaceutic este slab reprezentat, așa încât a trecut timpul, am adunat piese și informații ca să oferim publicului din Bistrița-Năsăud, pentru prima dată, o expoziție legată de farmacie, deși la Bistrița a fost atestată, la 1516, a treia farmacie din Transilvania, a orașului, la mică distanță de Sibiu și Brașov, dar înaintea Clujului (1573)”, a explicat cercetătorul George Marinescu.

Potrivit sursei citate, abia în secolul al XVIII-lea, farmaciile au devenit private, fiind deținute de familii.

“A apărut la Bistrița Farmacia LaVulturul Negru în Piața Centrală unde a activat Daniel Carl care este unul dintre precursorii botanicii, a scris una dintre primele lucrări cu peste 300 de plante menționate din Districtul săsesc. A doua farmacie a fost Minerva (1772) din zona Sugălete, iar a treia la 1882, La Coroana, care este actuala Remedia. A patra a fost Farmacia Fortuna, actuala Hygeia de pe Bulevardul Independenței. Au mai existat farmacii în Piața Unirii și pe pietonal, pe fosta stradă a Lemnelor. În toate aceste farmacii au lucrat familii întregi. Acest lanț s-a întrerupt în 1949, odată cu naționalizarea, când multe farmacii au fost închise fără despăgubire. Cea mai veche farmacie din mediul rural a fost la Teaca (1843) unde, fiind o zonă viticolă, în farmacie se vindeau nu numai medicamente, ci și produse fito-sanitare pentru vița-de-vie. Mai erau farmacii la Beclean, Lechința, Reteag, la Prundu Bârgăului. Acolo se numea farmacia La Îngerul Păzitor, și la Șieu era o farmacie, la Rodna, la Sângeorz-Băi la sfârșitul secolului al XIX-lea și datorită dr. Andrei Monda s-a pus mult accentul pe efectul curativ al apelor minerale, el înființând și societatea Hebe”, a adăugat George Marinescu.

”Mă simt extrem de onorată să avem un astfel de eveniment în anul 2023, un an în care aniversăm 100 de ani de la înființarea primei universități de farmacie din România. Considerăm această expoziție drept un omagiu adus profesiei de farmacist pe meleagurile noastre”, a spus Monica Sârbuț, președintele Colegiului Farmaciștilor Bistrița-Năsăud.

”Profesia de farmacist este una nobilă. Încă din antichitate, lumea a încercat să prepare poțiuni, să vindece. În timp, lucrurile s-au schimbat. Nu știu dacă ne îndreptăm în direcția potrivită cu ideea de farmacie. Tocmai de aceea, consider necesară această expoziție ca să vedem de unde am plecat și să găsim împreună calea pe care ar trebui să mergem. În Năsăud, în 1932, unui farmacist i se aprobă prin înalt decret regal deschiderea unei noi farmacii. Vă dați seama ce însemna atunci deschiderea unei farmacii și ce înseamnă acum?”, a spus Cristian Roth-Gross, vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor Bistrița-Năsăud.

“Ne era dor de vechile farmacii, cu vitrinele vechi, cu borcănașele cu capac de sticlă, adevărate muzee. Acum farmaciile sunt niște simple magazine”.

vizitatori expoziție

Expoziția, rodul colaborării între Colegiului Farmaciștilor Bistrița-Năsăud, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale și Complexul Muzeal, poate fi vizitată până în primăvara anului 2024.

1 comentariu

  • Pentru orice boală, Dumnezeu a pregătit o plantă, o rădăcină, o floare…doar că omul a inventat tot felul de prafuri, la început bune, apoi au fost majoritatea transformate în otrăvuri scumpe. Am văzut mai multe statistici, care situează țara noastră pe locul 1 în Europa cu farmacii pe cap de locuitor și firește cele mai multe medicamente vândute. Dacă înainte era o farmacie la 50 000 de locuitori, acuma avem două la 5 000. Chiar am ajuns cel mai bolnav popor din Europa? Întreb nu dau cu parul.

    11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.