Cinci puncte gastronomice de pe raza a 12 comune vor primi finanțări între 20.000 și 30.000 de euro, iar anul viitor își vor putea dota și utila bucătăriile ca să ridice calitatea serviciilor oferite turiștilor.
Finanțările au fost obținute prin Grupul de Acțiune Locală Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale ”Bârgău-Călimani” de punctele gastronomice: ”Elena din Deal” de la Tiha Bârgăului, Maria Bidian de la Bistrița Bârgăului, ”Bucate de Uifalău” al Mihaelei Toderic de la Satu Nou, Cetate, Maria din Petriș și Maria de la Gledin.
”Avem în total șapte puncte gastronomice locale pe teritoriul administrat de noi (care cuprinde 12 comune – n.r.) autorizate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Dintre acestea, șase sunt funcționale, cel din Satu Nou fiind al șaselea. Noi, ca și GAL, am avut o măsură pe care am alocat-o punctelor gastronomice locale sau activităților recreaționale care susțin turismul durabil. Am putut acorda cel mult 32.000 de euro și am prioritizat la selecție acele puncte gastronomice care au deja activitate. De la noi au cerut finanțare în jur de 21.000 de euro majoritatea, doar unul singur a cerut suma maximă. Cu acești bani își vor putea dota și utila bucătăriile ca să ofere servicii de și mai bună calitate turiștilor”, a spus Adina Chifor, manager al GAL Federației pentru Dezvoltarea Zonei Rurale ”Bârgău-Călimani”.
În prezent, se lucrează la noua strategie în care vor fi prevăzuți bani pentru a putea susține în continuare activitatea fie a punctelor gastronomice locale, fie a gospodăriilor tradiționale care vor să facă altceva: ”Ne propunem să revitalizăm tot ce înseamnă patrimoniu cultural și de mediu și să-l promovăm cu finanțări mai mici pentru că banii pe care GAL-urile îi primesc nu sunt foarte mulți. Din 2 milioane de euro cât am avut noi, și se pare că vom avea mai puțin, nu poți aloca sume mari. Vom susține și meșteșugarii, și tradițiile, dar nu numai activitățile de producție, ci și serviciile corelate, activități culturale și educative”.
În paralel, începând din 2024 și până în 2025, GAL Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale ”Bârgău-Călimani” va derula un proiect de cooperare cu GAL Clisura Dunării și GAL Țara Vrancei.
”Ne-am propus – și asta vom face – să conectăm pe niște trasee toți producătorii locali autorizați, punctele gastronomice locale, agropensiunile, tot ce înseamnă cultură, tradiție, turism sustenabil. Vom avea sesiuni de formare pe partea de gastronomie tradițională locală unde și cei care fac așa ceva, și cei care vor să se apuce de o astfel de activitate să înțeleagă cu adevărat de unde vine povestea aceasta și cum se regăsește istoria și cultura noastră în ceea ce măncăm. Vom avea inclusiv sesiuni de marketing și management adresate acestor producători ca să învețe să își facă un brad local. Pe unii îi vom selecta – că nu sunt bani pentru toți – pe care îi vom brandui și promova noi. O să fie trasee adresate bicicliștilor”, a mai spus Adina Chifor.
În cei doi ani, se vor organiza mai multe evenimente de promovare, inclusiv pentru punctele gastronomice locale.
”Ne ocupăm de dezvoltarea rurală durabilă prin finanțările pe care le atragem, prin informațiile pe care le aducem în teritoriu și încercăm să legăm între ei oamenii care vor să facă ceva pentru a dezvolta durabil zona. Ne bucurăm că avem beneficiari care să acceseze fondurile la noi și care să aibă calitatea de producători locali”, a explicat Adina Chifor.
Teritoriul GAL-ului Federația pentru Dezvoltarea Zonei Rurale ”Bârgău-Călimani” din punct de vedere administrativ și economic cuprinde comunele: Bistrița Bârgăului, Budacu de Jos, Cetate, Dumitrița, Livezile, Josenii Bârgăului, Mărișelu, Monor, Prundu Bârgăului, Șieu, Șieuț și Tiha Bârgăului.
Mai multe informații găsiți AICI.
👍🏻