Codul roșu de inundații emis începând de vineri și valabil până în această dimineață pentru bazinele Someșului Mare și Ilvei a dat bătăi de cap autorităților locale și județene, nevoite să intervină în mai multe situații de urgență.
Potrivit unui comunicat al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, pompierii militari și serviciile voluntare pentru situații de urgență au intervenit astfel:
- Valea Vinului și Valea Frumoasa (Rodna) drumuri și podețe înfundate/colectate (SVSU)
- podet colmatat în localitatea Cormaia – Sângeorz-Băi (SVSU)
- pod inundat, 15 gospodarii izolate și evacuare apă de sub pod CFR, loc. Măgura Ilvei (SVSU și ISU)
- drum erodat, oraș Năsăud (str. Podirei)
- podeț colmatat în localitatea Maieru (SVSU)
- 6 beciuri inundate în localitatea Maieru (ISU)
- circa 20 de grădini inundate Valea Mare și Șanț (SVSU)
- DN 17C colmatat pe raza localității Romuli (SVSU)
- trei gospodarii inundate, localitatea Ilva Mică (SVSU).
Reamintim că, începând cu ora 19.50, a zilei de 1 decembrie a.c., în baza avertizării hidrologice COD ROȘU de inundații emis de ANMH, valabil pentru bazinul Someșului Mare amonte SH Rodna și bazinul r. Ilva, ISU Bistrița – Năsăud a trimis un mesaj prin sistemul RO Alert și a activat grupa operativă a unității. Simultan a fost activat CJCCI din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
”Din fericire, pe perioada manifestărilor hidrologice periculoase (viitură în zonele vizate) nu au fost înregistrate victime și nu au fost înregistrate situații care să impună evacuarea persoanelor din locuințe/gospodării. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a desfășurat pe timpul noptii misiuni de monitorizare a situației operative în unitățile administrativ-teritoriale care sunt tranzitate de râurile Someș și Ilva, prin echipe mixte conduse de prefectul și subprefectul județului, precum și comanda ISU Bistrița-Năsăud, dar și prin serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitatile respective. Misiunile sunt în dinamică”, a transmis CJSU Bistrița-Năsăud în după-amiaza zilei de sâmbătă.
Se umflă iar Someșul Mare,
Râu care — de regulă-i mic.
Azi pleacă gunoiul, primare.
Azi nu mai rămâne — nimic.
De sapă în maluri, baroane,
Cândva cu răchite, cu plopi,
Din lipsă – propune betoane
Și cheamă soboare de popi,
Și taie-n zăvoi, că se poate!
Când trec puhoaie mai mari,
Tu urlă la Someș – nepoate,
Pe pustă – ca lupii maghiari.