Actualitate

Rețea de apă uzată menajeră la Cușma cu bani de la Guvern și din bugetul local

În satul Cușma va fi construită o rețea publică de apă uzată menajeră cu bani din Programul național de investiții ”Anghel Saligny” și cu circa 350.000 de lei de la bugetul local. Consiliul Local Livezile a dat undă verde proiectului cu 15 voturi ”pentru”, unanimitate.

Consilierii au aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții: „Construirea rețelei publice de apă uzată menajeră în localitatea Cușma, comuna Livezile, județul Bistrița -Năsăud” , aprobat pentru finanțare, prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și suma reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.

Este vorba despre 349.832,63 lei cu TVA, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local, conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.