Actualitate

De ce nu au fost amenajate încă parcări pe str. Lupeni și Bistricioarei

Promisiunea municipalității potrivit căreia vor fi amenajate parcări pe strada Lupeni, pe un teren pus la dispoziție de Parohia Romano-Catolică, și pe str. Bistricioarei nu a putut fi onorată deocamdată din cauza unor restricții legislative, a spus primarul Ioan Turc.

”Am fi avut deja amenajarea făcută pe strada Lupeni dacă nu venea Ordonanța 90, cea care are drept scop limitarea deficitului bugetar al României. Ne-am oprit fiindcă această ordonanță ne interzice să mai facem lucrări de reparații sub diferite sancțiuni care pot merge până la cele penale, dar trece și acest lucru”, a spus primarul Ioan Turc.

Edilul a precizat că parcarea de pe terenul Bisericii Romano-Catolice, împreună cu cea provizorie de pe strada Bistricioarei vor deservi zona centrală unde, din cauza ”Liniei Verzi” dispar sute de locuri de parcare.

”Pentru multe alte mii de mașini avem un program greu, dar ambițios de realizare de parcări. Care sunt cele mai mari probleme cu care ne confruntăm? Lipsa terenurilor în Bistrița. Vechea administrație PSD – în condițiile în care știa că urmează să fie amenajate proiecte pe străzi și că aceste proiecte vor duce la dispariția locurilor de parcare – nu a mișcat un deget. Dacă iarna nu va fi grea, vom putea da ordinul de începere pentru parcarea etajată de pe str. Vasile Lupu și pentru cea de pe str. Minulescu. Finalizăm toate procedurile – e o chestiune de zile – pentru parcarea care va fi construită pe str. Năsăudului pentru că și de pe str. 1 Decembrie dispar locurile de parcare. Urmează să construim o parcare și pe str. Crinilor. Acolo, din păcate, există o stare de neînțelegere între cei care stau în zona respectivă. Unii îmi solicită să nu construim acea parcare. Alți concitadini mi-au trimis o depeșă prin care mă roagă să fac ceva cu locul de joacă de pe Crinilor unde e gălăgie multă și îmi cer să fac acolo o parcare. Niciuna dintre abordările radicale nu sunt de bun augur. O altă parcare va fi construită pe strada Carpați. Am făcut eforturi pentru a rezolva problema juridică a terenului. Clarificarea actelor durează mult, dar am rezolvat și acea problemă și vom construi o parcare cu peste 100 de locuri”, a spus primarul.

Vor mai fi amenajate parcări pe strada Clopoțeilor, în zona Casa Albă, pe amprenta fostului punct termic de pe Sucevei.

”Îi rog pe cetățeni, în măsura în care identifică un loc ce poate fi transformat în parcare – chiar dacă va fi ecologică, cu acele dale – să ne spună pentru că vom demara lucrările de amenajare. Și pe malul apei, în proximitatea Tribunalului, am realizat locuri de parcare la sugestia unui cetățean căruia îi mulțumesc”, a spus primarul Ioan Turc într-o emisiune la AS TV.

13 comentarii

    • Parcarea supraterană supraetajată Eminescu este singura care poate rezolva lipsa gravă a locurilor de parcare din Centrul Bistriței. Primarul ăsta incompetent nu a reuşit să o construiască o să o construiască următorul primar. Reamintesc că Parcarea Eminescu este prevăzută în Planul de Mobilitate Urnană Bistrița şi în celelalte documente strategice ale oraşului.

      49
      5
    • Construirea Parcării din Piața Mică ar mai rezolva un pic din deficitul major de locuri de parcare din Centru Vechi.
      Parcarea din Piața Mică va fi prevăzută cu intrare din Piața Centrală pe strada Albert Berger şi ieşire în Piața Centrală pe strada Vasile Neacşu.

      29
  • Rog pe cetateni sa ne spuna daca identifica un loc de parcare sa ne spuna. SIC!
    Pai fix asta a facut cetateanul Balan in urma cu 8 luni si nu ati fost capabili sa o realizati fix intr-o saptamana fara sa stati la mila Guvernului.
    Din banii orasului cu forte proprii si mai ales ca ati recuperat milioane de dale si borduri, ba aveati si umplutura care zace aruncata printre copaci si pe scuarele VERZI, puteati sa faceti parcarea foarte usor.
    Cu mai putine luminite si figuri in cap ati fi avut banii si pentru dotarea electrica etc a parcarii.
    Despre recunoasterea stradaniei cetateanului nici o vorba de la domn Primar nici macar un MULTAM spus la TV sau la vreo sedinta in care se pomeneste de parcari.
    Reamintesc cititorilor ca Bistrita Civica prin mine direct a intermediat acest proiect Biserica-Primarie stand de vorba cu stimatul Parinte Paroh GERED PETER caruia ii multumesc pentru intelegere si discutii.Asta inteleg eu cum sa ma implic si sa contribui cu idei la bunul mers al orasului in care m-am nascut si traiesc.

    16
    48
  • psd e de vina!!! este singura placa pusa de administratie!!!!! de aia ii platim….sa dea vina pe cineva….sa vina alegerile!!!

    9
    2
  • Era utila o parcare subterană în Decebal, în nici un caz pasaj subteran.
    Cuza Vodă, o stradă cu prospectul similar Apicultorilor și Caraiman este sufocată de trafic, cu consecințe asupra clădirilor.

    11
    5
  • Era mare nevoie de parcări în Centru Bistriței după ce că erau puține şi acestea puține au fost distruse. Parcările sunt urgente în Centru oraşului nu dosite pe Carpați, Lupeni, Vasile Lupu şi Minulescu ( dedicație specială pentru viceprimarul Hangan ).
    ESTE NEVOIE URGENTĂ DE LOCURI DE PARCARE ÎN CENTRU, ce mai urmează de la zăbăuci ăştia alte locuri „strategice” inutile unde nu parchează nimeni în Cocoşu, Parcu Industrial Sud, peste liniei, la Gară – Autogară sau poate că la Sărățel sau cine mai ştie la ce prosti îi mai duce capu pe ăştia ?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    22
    4
  • Punctul termic de pe Aleea Ineu trebuie dărâmat urgent și făcută o parcare. Domnule primar, de ce nu lămuriți odată situația acestui punct termic?

  • Toate punctele termice trebuie desfintate in maxim trei luni cu o firma specializata si cu asta BASTA !Sunt niste mizerii triste din vremea comunismului cand primeai cu ratia apa si caldura.
    Tat stam si ne scarpinam in cur pe scaunele de edili si ne lamentam ca in povestea cu drobul de sare.

    5
    5
    • No, d-le Balan? Gata cu „felicitari administratiei si primarului Ioan Turc?” V-ati dat si dvs seama ca acest individ este un incompetent si un mincinos? Cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS