Actualitate

Târg de Crăciun la Parohia Evanghelică. Tradiția, dusă mai departe

Decorațiuni care mai de care mai frumoase, turtă dulce, prăjituri și obiecte croșetate au putut fi cumpărate, sâmbătă, la Bazarul de Advent de la Parohia Evanghelică Bistrița, unde copiii au cântat și s-au bucurat să vadă că adulții le oferă sume frumoase pentru tot ce au creat.

Adventul (din latină adventus, „sosire”) este perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului, iar evanghelicii din Bistrița obișnuiesc, în această perioadă, să organizeze un târg cu scop caritabil. El a avut loc sâmbătă.

Advent Bazar este o tradiție de 22 de ani în parohia noastră, o sărbătoare care, în mod obișnuit, se organiza înainte de Moș Nicolae. Ce se cumpăra de la bazarul de Advent copiii primeau în papuci, de Moș Nicolae. Noi am rămas, din păcate, tot mai puțini, suntem o comunitate mică, dar ne dorim din tot sufletul să creștem și să facem mai mult decât am făcut azi. Sperăm ca Dumnezeu să ne ajute și să putem coaliza în jurul nostru întreaga comunitate. Decorațiunile pregătite de copii vor fi, în mare parte, sub bradul de la biserică pe care am început să îl ornăm. Dorința noastră este ca, prin astfel de evenimente, să aducem copiilor bucuria nașterii lui Iisus. Alte confesiuni țin post în această perioadă, pentru noi, evanghelicii, este o perioadă de bucurie. Și în familii pregătim prăjiturele pe care le vom servi în seara de Crăciun, ne întâlnim în familii, cântăm cântece de Advent și ne dorim ca și copiii să știe ce se sărbătorește la Crăciun fiindcă, mai nou, din păcate, nu se mai prea știe ce sărbătorim la Crăciun sau la Paști” – Borsos Ecaterina – prim-epitrop al Bisericii Evanghelice Bistriţa. 

”Anul acesta sunt plăcut surprins de numărul mare de copii și de părinți care au venit la acest eveniment. Sperăm să continuăm tot așa. Îi invităm și pe alți bistrițeni să ni se alăture în viitor. Avem o doamnă profesoară de muzică, iar dânsa a reînființat un cor pe care noi l-am avut acum câțiva ani, însă din lipsă de profesori nu a mai activat. Ne bucurăm foarte multă că îi putem vedea și auzi cântând, au avut și ieri o reprezentație, prima oficială. Le mulțumim și părinților fiindcă, fără ei, toate aceste manifestări nu puteau avea loc, îi felicităm” – Cristian Roth-Gross, președintele Forumului Democrat German Bistrița-Năsăud.

”Venim în fiecare an, la bazarul de Crăciun, oriunde suntem solicitate. Aducem lucruri făcute de noi, croșetate. Mi-e greu să vă spun dacă se mai caută și se mai poartă. Eu cred că atunci când cumperi ceva de la un târg de Crăciun cel mai important este respectul pe care îl arăți cuiva care s-a străduit, și-a dat toată silința să-l facă. Trebuie să ducem tradiția mai departe. Cât rezistă turnul sașilor vom rezista și noi” – Pușa Tarba de la cercul de lucru de mână al Parohiei Evanghelice.

”Perioada aceasta este printre preferatele mele pentru că iubirea, într-o familie, este tot ce contează în lumea agitată în care trăim. Noi reușim alături de părinți, să creăm pentru copii o atmosferă de sărbătoare, lucrând alături unii de alții, confecționând lucruri pe care le expunem. Cea mai mare bucurie a copiilor este când văd că sunt valorificate aceste produse. Copiii sunt nerăbdători să organizăm astfel de evenimente pentru că astfel petrec timp cu părinții, sunt încântați, iar după aceste evenimente toată lumea e super încântată și parcă și ziua e mai frumoasă. Crăciunul evanghelic e minunat. Mirosul de scorțișoară, de turtă dulce, veselia copiilor când învață o poezie, o colindă, emoția pe care o simt când trebuie să apară în fața publicului care răsplătește cu aplauze munca lor , toate sunt fantastice. Cu bunicii, cu părinții, căutăm rețele, ne pregătim pentru Crăciun ca să aducem spritul timpurilor și să îmbinăm generațiile, o încântare pentru noi” – prof. Izabella Anna Popescu, coordonator al ansamblurilor de dansuri săsești.

Banii adunați la târg vor fi folosiți pentru organizarea unui eveniment ocazionat de retragerea dansatorilor mari din formația de dansuri săsești. În luna aprilie a anului 2024, aceștia vor preda cheia celor mici, iar comunitatea vrea să-i răsplătească pentru tot efortul lor de a fi prezenți la cele mai importante momente din viața cetății.

După pensionarea părintelui Johann Dieter Krauss, Parohia Evanghelică C.A. va avea alt preot cel mai probabil în luna februarie a anului 2024.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.