Angajații Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud au intrat în grevă japoneză, iar astăzi, timp de 15 minunte, începând cu ora 12.00, vor protesta în fața instituției, nemulțumiți că salariile lor nu se ridică la nivelul celor din alte instituții.
“A sosit momentul ca Guvernul României să înțeleagă că nu se mai poate continua cu această indiferență față de salariații Ministerului Culturii și salariații din Direcțiile Județene pentru Cultură. Ar trebui să avem aceleași drepturi ca și colegii noștri din alte instituții, deoarece nimic nu ne diferențiază profesional, doar salariile. Simțim presiune din toate zonele politice, nu și susținere.
Revendicările angajaților sunt:
1. Ridicarea salariilor din DJC la nivelul salariilor din minister;
2. Acordarea nedisciminatorie a sporului de condiții de muncă vătămătoare sau periculoase pentru toate deconcentratele Ministerului Culturii care dețin buletine de analiză valide emise de către Direcția de Sănătate Publică;
3. Actualizarea anuală a salariilor în raport cu indicele de inflație sabilit oficial de către INS (minim 13.8% pentru anul în curs);
4. Actualizarea indemnizației pentru titlul științific de doctor în raport cu salariul minim pe economie, conform prevederilor art. 14, alin. (1) din Legea 153/2017;
5. Actualizarea indemnizației de hrană în raport cu prevederile legale referitoare la tichetele de masă;
6. Promovarea unui Cod al patrimoniului și a unei legislații conexe menite să sporească atribuțiile de inspecție și control ale personalului din deconcentratele Ministerului Culturii cu atribuții în acest sens, să-i întărească statutul și să-i confere protecție juridică;
7. Lărgirea schemei de personal și atragerea în sistem a unor specialiști în domeniile arhitectură și arheologie. Prevederi legale pentru stabilirea unui număr minim de astfel de specialiști în organigrama fiecărui serviciu deconcentrat al Ministerului Culturii;
8. Îmbunătățirea condițiilor generale de muncă”.
În cadrul Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud lucrează șapte persoane, un director executiv, un șofer și cinci consilieri. Director este Karoly Levente Legendi (foto), numit în august 2022.
Adevarul e ca la toti ni-i greu ! Propunere constructiva : 1) Sa-si ia carnet de sofer (fiecare) si sa imparta salariul acestuia iintre dansii . 2) Sa treaca la culturism , cu sofer cu tot !
Directie cu 7 oameni????? din care unul sofer!!!!
Unde scrie in legea salarizarii- actualizarea cu indicele de inflatie???
Schimbarea grilei cu cea din minister…. Deja s-a intamplat la alt minister, guvernul netinand cont de decizii ale CCR si legea finantelor publice privind nivelul ordonatorilor de credite.
Cu titlul stiintific de doctor este discutie fara sens- zeci de mii de doctori in administratie fara nici o noima.
Mergeti in privat sa vedeti daca doctoratul valoreaza ceva. Este or forma de calificare pe care o faci pentru tine, pentru a dobandi noi cunostinte/competente, nu pentru a incasa indemnizatii.
Titlul de doctor la ce ajuta la stat?
Ne creste noua nivelul de trai?
Se rezolva o cerere mai repede?
La punctul 6. ei cer atribuții de inspecție și control. Să mă pregătesc să șterg folderele cu MP3-uri cu Metallica, Guns n Roses, Iron Maiden, 2 Unlimited și Dr Alban?!
Eu le șterg alea cu pornache.