Întrebat cum comentează acuzaţiile unor pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa care susţin că la Bistriţa „nu sunt specialişti”, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta a declarat: „Spitalul are suficient personal chiar supradimensionat. Lumea nu înţelege însă că noi suntem un spital de urgenţă. Ca să putem exista, la Bistriţa, între două centre universitare, noi trebuie să ne creăm un culoar pentru că există o piaţă concurenţială în serviciile medicale. Noi căutăm să ne dezvoltăm nu investigarea şi terapia bolilor cronice – acest lucru l-am făcut doar în zona oncologică – ci în cele acute şi supraactute fiindcă suntem la intersecţia unor drumuri importante, un judeţ cu foarte multe accidente şi atunci ne dezvoltăm în această direcţie. Când lumea se referă la faptul că nu ar fi specialişti, cere operaţii pe cord, de tumori, etc. Nu suntem profilaţi şi nici nu dorim să dezvoltăm o astfel de chestiune pentru că ele se fac în centre regionale, la Cluj, Târgu Mureş sau Bucureşti pentru că nu sunt rentabile. Trebuie un număr foarte mare de pacienţi ca să poţi să-ţi permiţi o aparatură specifică în acest sens”.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă a spus că există un serviciu care lipseşte spitalului: neurochirurgia.
„Nouă ne lipsesc neurochirurgi, dar am trimis medici la specializare – procesul de pregătire în această specialitate durează şapte ani – deci Bistriţa va avea un serviciu de neurochirurgie, dar trebuie să se înţeleagă că a fost nevoie să urmăm nişte paşi. Mai întâi, a trebuit să avem un serviciu foarte bun de imagistică şi l-am creat. Avem aparate radiologice performante, RMN, computer tomograf, iar acum amenajăm săli specifice neurochirurgiei. Este într-adevăr un serviciu care ne lipseşte”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.
Potrivit site-ului spitalului, la Bistriţa lucrează în instituţie 155 de medici, 21 personal medical superior, 516 personal mediu sanitar, 145 de infirmiere, 115 îngrijitori, brancardieri şi spălătorese, 173 alt personal.
Cristiana Sabău
Nea Buta nu exista la Spitalul Judetean aparate CT si RMN ..Ai visat ceva frumos asta noapte si confunzi clinica privata HIPERDIA cu Spitalul Judetean … Stii mata de ce …..
O secție relativ nouă la UTCN, inginerie medicală, prin eforturile managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, la anul va avea prima promoție la extensia Bistrița. Anul acesta s-a intrat cu medie peste 7 la acestă specializare la Bistrița, 20 de absolvenți de liceu. Poate nu toți vor activa strict în specialitatea inginerie medicală, dar se crează o bază de selecție, aparatura performantă are nevoie de oameni pregătiți.
Cursurile Dlui prof Buta sunt fascinante Sala
l este mereu plina