Actualitate

Euforic de Bobotează, dar nu pentru mult timp. După curbă îl așteptau …

Un echipaj de poliție care făcea verificări pe DN 17C în satul Dumitra a tras pe dreapta, pentru un control de rutină, un șofer din localitate. După o primă verificare cu Drug Test, polițiștii bănuiesc faptul că tânărul de 26 de ani era drogat.

”Astăzi, 6 ianuarie, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat și oprit pentru control un tânăr de 26 de ani din Dumitra, aflat la volanul unui autoturism.

Autoturismul în cauză a fost oprit în apropierea unui magazin din Dumitra, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis Poliția.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.