Actualitate

Trei mașini lovite în Piața Unirii. Cine a fugit de la locul accidentului

Un bărbat de 49 de ani a reușit să creeze deranj mare joi seara, în Piața Unirii din Bistrița. Mașina pe care acesta o conducea a lovit o alta care, la rândul ei, a fost proiectată într-un autoturism parcat. Până să ajungă polițiștii, bărbatul a fugit de la locul accidentului.

Din primele date pe care le-au obținut polițiștii de la fața locului, un autoturism care ar fi fost condus de un bărbat de 49 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 31 de ani din Bistrița, acesta fiind ulterior proiectat într-un autoturism parcat. În urma accidentului, un pasager din autoturismul condus de șoferul din Bistrița a fost rănit.

Bărbatul de 31 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

”Întrucât șoferul de 49 de ani a părăsit locul producerii evenimentului până la sosirea polițiștilor, cercetările sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de părăsirea sau modificarea locului accidentului cât și cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, menționează Poliția într-un comunicat.

IPJ Bistrița-Năsăud a transmis ulterior: ”În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, la scurt timp, bărbatul de 49 de ani din Jelna a fost depistat pe raza municipiului Bistrița. Acesta a fost condus la sediul Poliției, unde a fost testat cu aparatele din dotare. Rezultatul a fost pozitiv în cazul consumului de alcool, fiind indicată valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat”.

Etichete

3 comentarii

    • Primarule Turc vezi că ai uitat două săritori imense pe strada Dornei și o să-ți se aprindă de la șocuri frumusețile de autobuze electrice fix sub nasul tău !

      19
      17
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.