Actualitate

Simularea Bacalaureatului, în această săptămână. Când se dau rezultatele

Săptămâna aceasta are loc simularea examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral / frecvenţă redusă. Rezultatele vor fi anunţate în data de 15 martie.

Calendarul simulării (probe scrise): luni 4 martie – Limba și literatura română, marți 5 martie – proba obligatorie a profilului, miercuri 6 martie – proba la alegere a profilului și specializării, joi 7 martie – Limba și literatura maternă.

Prezența la primele două probe din cadrul simulării examenului de Bacalaureat, în județul Bistrița-Năsăud: 

Total înscrişi: 2.071

Prezenţi Ea) – 1970; absenţi – 101 (Limba și literatura română)

Prezenţi Ec) – 1.945; absenţi – 126 (Matematică, Istorie)

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8.30, iar timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probe este de 3 ore din momentul distribuirii subiectelor fiecărui elev.

Probele scrise implică următoarele discipline: Limba şi literatura română – proba E) a), Limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale) – proba E) b), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie – probele E) c) şi E) d).

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15.00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţie la simularea probelor Evaluării Naţionale pentru clasele a VIII-a.

Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens.

Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog.

3 comentarii

  • Astia sunt cei care au inceput clasa a IX-a in pandemie,promotia 2020.
    Fiti pe faza la binefacerile scolii on-line. S-a vazut si la Evaluarea Nationala.
    Profesorii au stat frumusel acasa la caldurica, fara stes cu salariile platite integral- scoala la 1/2. Ulterior orele remediale nu s-au mai facut.
    Astazi vine decontul!!!
    Intrebarea este-Cum procedam???

    10
    2
    • Simplu, pune odrasla cand vine de la scoala (daca nu are sute de absente) sa mai deschida o carte, sa mai faca o tema. Nu te gandi ca el merge la scoala 6 ore, 3-4 materii diferite si el vine gata invatat acasa, pregatit de a lua drumurile sau telefonul in mana pana la 2 noaptea.

      19
    • Scoala sau prezenta e obligatorie la fel ca munca la stat a bugetatilor. Asai?!
      Consider ca daca e echitabilitate in romaNia, elevii ar trebui sa primeasca si ei salaraii macar ca a bugetarilor . Pentru aceeasi munca sau timp pierdut sa fie aceeasi plata!
      Elevii ar putea figura la studii …facute la locul de munca asa cum majoritatea bugetarilor si au facut facultatile!

      3
      11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.