Actualitate

Doi tineri au murit şi patru sunt răniţi în urma unui accident petrecut pe DN 17 D la Feldru

Doi tineri au murit şi alţi patru sunt răniţi după ce maşina în care se aflau a fost implicată, duminică dimineaţa, într-un accident petrecut pe DN 17 D la Feldru, cinci dintre tinerii aflaţi în maşină rămânând blocaţi între fiarele contorsionate. ISU a intervenit cu mai multe echipaje să-i scoată dintre fiarele contorsionate şi să-i transporte la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Marius Rus, a informat, printr-un comunicat, că accidental s-a petrecut în jurul orei 5.00 pe DN 17 D, pe raza localităţii Feldru.

“Un autoturism a părăsit partea carosabilă, a lovit un gard de beton, după care s-a răsturnat pe partea stângă a autovehiculului. La faţa locului, salvatorii au constatat că, în momentul producerii accidentului, în autoturismul implicat se aflau şase tineri, cu vârste cuprinse între 17 si 28 de ani. Unul dintre pasageri a ieşit singur din maşină, prezentând leziuni uşoare, fiind cel care a solicitat intervenţia echipajelor specializate”,  a declarat Marius Rus.

Potrivit sursei citate, la locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje de descarcerare, de prim ajutor SMURD şi ambulanţe. Echipajele de descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie (plafon, o parte din portiere, etc.).

“Pentru doi dintre pasageri, o tânără de 17 ani şi un bărbat de 25 de ani, au fost iniţiate şi derulate masurile de resuscitare cardio-respiratorie conform protocoalelor în vigoare, dar în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, funcţiile vitale nu au fost reluate, fiind declaraţi decedaţi”, a spus Marius Rus.

El a declarat că şoferul, un bărbat de 25 de ani, a suferit un politraumatism sever şi a fost transportat la Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Tot acolo au ajuns şi un pasager de 21 de ani cu traumatism cranio–cerebral acut şi contuzie coloană vertebrală şi un tânăr de 25 de ani, care a suferit însă leziuni uşoare.

O adolescentă de 16 ani aflată şi ea în maşina care s-a răsturnat a fost transportată la  Spitalul Orăşenesc Năsăud.

“Intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza faptului că autoturismul a fost avariat în proporţie însemnată, mai ales în partea stânga faţă, în urma coliziunii cu gardul de beton”, a mai spus Marius Rus.

DN 17D face legătura între Năsăud şi Pasul Rotunda.

Foto: arhivă

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.