Un agent al unei societăți de pază a sesizat prin 112 că, în incinta unui local din municipiul Bistrița, un bărbat face scandal. Ulterior, acesta a urcat în apartamentul în care locuiește, în imediata apropiere a localului, unde a continuat să se manifeste agresiv.
La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Poliției Municipiului Bistrița și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani din Bistrița se afla în stare avansată de ebrietate și se manifesta agresiv, adresând injurii și amenințări și aruncând cu obiecte de la balconul locuinței.
Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, fiind reținut pentru 24 de ore, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Biroului de Investiții Criminale continuă cercetările în cadrul unui dosar pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
ACTUALIZARE
Cercetările în cadrul dosarului penal întocmit au fost extinse cu privire la comiterea infracțiunii de ultraj, sub forma amenințării, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.
Bărbatul de 34 de ani din Bistrița a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița continuă cercetările.
Asa da. Insfarsit. Acum numai bine i pregătește dosarul pentru sa îl duca sus pe deal unde I locul.
Ala era un pericol public .