Actualitate

Centrul a înflorit. S-a deschis Expo Bistrița ”Grădină și Ambianță”

Expo Bistrița ”Grădină și Ambianță” îi așteaptă pe iubitorii de frumos cu oferte diverse de flori, pomi, butași, mobilier de grădină, produse de artizanat, naturiste, dar și cu mâncăruri tradiționale. Târgul s-a deschis joi și ține până duminică.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, a mulțumit expozanților care au venit din județele învecinate, dar și din Timiș, și a anunțat că instituția pe care o conduce va organiza anul acesta mai multe manifestări expoziționale, una dintre ele la Băile Figa.

La deschiderea târgului au participat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, prefectul Teofil Cioarbă, vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, și viceprimarul Bistriței, Sorin Hangan.

”Grădina, curtea și casa au nevoie de plante, decorațiuni și culori proaspete! Expoziția întâmpină primăvara așa cum se cuvine, cu produse diversificate pentru casă și grădină, dar și pentru petrecerea plăcută a timpului liber. Puteți găsi aici: flori, butași, pomi fructiferi și arbuști ornamentali, dulciuri, produse alimentare diverse, produse tradiționale și de artizanat, cosmetice, produse naturiste și altele”, este mesajul organizatorilor de la Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud.

În centrul istoric au venit 22 de expozanți din Bistrița-Năsăud, Alba, Bihor, Botoșani, Cluj, Iași, Sălaj și Timiș.

Program:

  • Joi 11 aprilie: orele 13.00 – 19.00
  • Vineri 12 aprilie: orele 10.00 – 19.00
  • Sâmbătă 13 aprilie: orele 10.00 – 19.00
  • Duminică 14 aprilie: orele 10.00 – 16.00

12 comentarii

  • De la an la an tot mai slab! Pt multe este prea tarziu,doar cele anuale…Da ín piata oferta e mai larga,bani irositi cu aceasta organizare. Toamna are priza mai mare!

    17
    2
  • Care pietonal ? În poză se vede clar că este organizat pe şosea. Poliția Locală care pentru alți este supervigilentă acum de ce nu dă amenzi şi nu dispune mutarea acestora ?

    34
    2
  • As prefera sa nu-i vad pe reprezentantii Judetului- orasului in grup, la evenimente caritabile, organizari de concerte, deschideri de magistrale, finalizare de investitii, targuri de flori(hai nu zau).Acolo ar trebui sa fie reprezentati doar de specialisti in domeniu, care sa ofere calitate.

  • La Piața din Decebal sunt foarte mulți clienți aceste produse ar avea mai mare vânzare acolo însă dacă specialişti bugetari de la Camera de Comerț sunt mai specialişti decât patroni care vând asta este nu ai ce să faci. Nu este de mirare că de la o ediție la alta vin tot mai puțini expozați asta se întâmplă pentru că acolo nu este vad şi astfel nu au vânzare expozanții stau şi bat bărbunta acolo degeaba şi data viitoare nu mai vin.

    15
    1
  • Nu este vina expozanților că nu vine lumea în Centru Vechi fac şi ei ce pot. Problema este că nu sunt locuri de parcare şi străzi care să readucă oamenii în Centru. În Centru Vechi au proliferat doar crâşmele ca în ghetouri.
    Privați ştiu ce este nenvoie pentru a avea oameni de străzii auro şi parcări.
    Vezi ultimul exemplu chiar din Bistrița OK Shoping care are STRĄZĂZI AUTO va avea 600 LOCURI DE PARCARE.

    18
  • Centru Vechi este faliment are nevoie de infrastrură rutieră care să readucă oamenii în centru să redevină plin vibrant plin de viață aşa cum a fost altădată.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.