Actualitate

Nouă avertizare meteo. Cum va fi vremea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru perioada următoare o nouă avertizare de vreme rea.

În intervalul marți 23 aprilie, ora 10.00 – miercuri 24 aprilie, ora 08.00, este valabilă o atenționare de precipitații și intensificări ale vântului.

Aria ploilor se va extinde dinspre regiunile sudice și va cuprinde treptat toată țara. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi în general de 15…20 l/mp. La altitudini mari la munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70…80 km/h.

Pe parcursul zilei de miercuri (24 aprilie) vântul va mai avea intensificări temporare în vest și nord-vest și pe arii restrânse în rest, cu viteze în general între 45 și 55 km/h.

ANM a mai anunțat că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri. Astfel, în perioada 23 aprilie ora 09.00 – 24 aprilie ora 13.00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va fi deasupra României marţi (23 aprilie) şi în prima parte a zilei de miercuri (24 aprilie). Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi în intervalele în care va ploua. În după-amiaza zilei de miercuri, masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va deplasa spre nord-est şi se va îndepărta de România.

Hidrologii au emis cod galben de inundații pe râurile din bazinul hidrografic Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, în perioada marți 23 aprilie, ora 18.00 – miercuri 24 aprilie, ora 14.00. Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Conform prognozei ANM până în 5 mai, în Transilvania intervalul 23-26 aprilie va fi caracterizat de alternanțe termice semnificative, astfel încât se estimează valori medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 10 și 18 grade. Ulterior, în perioada 26 aprilie – 2 mai, vremea se va încălzi treptat, spre valori medii ale temperaturilor maxime în jurul a 24 de grade. Până la sfârșitul intervalului de prognoză, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 20 de grade. În ceea ce privește regimul termic nocturn, săptămâna aceasta minimele se vor încadra între 1 și 7 grade, în medie regională, iar după data de 29 aprilie temperatura aerului va crește ușor și se estimează a se înregistra temperaturi minime în jurul a 9 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în intervalul 23-27 aprilie și din nou spre sfârșitul intervalului de prognoză.

Temperaturile medii în vacanţa de 1 Mai şi de Paşte vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-vestice.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.