Actualitate

Ședință a Consiliului Local Bistrița în 18 aprilie. Proiectele de hotărâre

Consiliul Local Bistriţa este convocat în şedinţă ordinară joi 18 aprilie, de la ora 15.00. Şedinţa va avea loc în sala de ședințe a Primăriei Bistrița și va putea fi urmărită, ca de obicei, pe pagina de Facebook a municipalității.

Pe ordinea de zi se află:

Aprobarea înaintării unei cereri către Guvernul României de trecere din domeniul public al Statului Român si administrarea Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud în domeniul public al Municipiului Bistrița a unui imobilul-teren situat în municipiul Bistrița, strada Grănicerilor, în scopul revenirii la destinația anterioară de parcare publică, bun de uz și interes public local.

Aprobarea concesionării prin licitație publică a două imobile-terenuri, situate în intravilanul municipiului Bistrița, zona Subcetate, în vederea edificării unor locuințe unifamiliale, proprietate personală pentru tinerii din municipiul Bistrița.

Aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere pentru utilizarea terenului în suprafață de 9 mp, situat în municipiul Bistrița, str. Liviu Rebreanu, în fața imobilului nr. 13, pe care este amplasată o construcție provizorie pentru comercializare înghețată artizanală.

Aprobarea prelungirii duratei contractului de concesiune nr. 10397/250/E/2010 pentru terenul în suprafaţă de 26 mp, situat în municipiul Bistriţa, Bulevardul Decebal nr. 44, aferent construcției cu destinația de spațiu comercial.

Definitivarea înscrierii imobilului-teren identificat în CF nr.74326 Bistriţa, situat în municipiul Bistrița, localitatea componentă Sigmir, str. Valea Măgherușului, nr. 11A, în proprietatea Municipiului Bistriţa, domeniul privat.

Stabilirea unor măsuri în vederea înscrierii în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului, construcție și teren aferent, cu destinația de Centru de Întreţinere Corporală ”Casa Ema”, situat în Bistrița, strada Parcului nr. 2 bis.

Aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere încheiat cu societatea Aquabis SA, având ca obiect spaţiul proprietate publică a municipiului Bistrița situat în strada Constantin Roman Vivu (fost PT 30) cu destinația de “atelier de întreținere contoare, verificări metrologice, vestiar și magazie pentru secția rețele”.

Aprobarea închirierii prin licitație publică a unor suprafețe de teren, proprietate publică a municipiului Bistriţa, pe care sunt amplasate mijloace de publicitate.

Aprobarea extinderii spațiului locativ cu destinația de locuință, situat în imobilul din municipiul Bistrița, str. Al. Vlahuță, nr. 5, utilizat în baza unui contract de locațiune.

Aprobarea execuţiei bugetului local, bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local, bugetului creditelor interne și bugetului fondurilor externe nerambursabile al municipiului Bistrița pe anul 2023.

Aprobarea execuţiei bugetului local, bugetului instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local, bugetului creditelor interne și bugetului fondurilor externe nerambursabile al municipiului Bistrița pe Trimestrul I anul 2024.

Aprobarea proiectului ”Amenajare perdele verzi limitrofe DN 17 în Unirea și Viișoara” și a cheltuielilor legate de proiect.

Aprobarea Acordului de Înfrăţire între municipiul Bistriţa şi oraşul Kisvárda, judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, din Ungaria.

Modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 13/31.01.2024 privind însușirea documentaţiilor cadastrale de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a unor imobile situate în Bistrița, având destinații de uz și interes public local, străzi și ape curgătoare și înscrierea lor în proprietatea Municipiului Bistrita, domeniul public.

Modificarea Hotărârii nr. 18/31.01.2023 a Consiliului Local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru 9 blocuri de locuințe, în vederea îmbunătățirii eficienţei energetice.

Modificarea Hotărârii nr. 19/31.01.2023 a Consiliului Local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru 26 blocuri de locuințe, în vederea îmbunătățirii eficienţei energetice.

Aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții “Extindere reţele de iluminat public Subcetate etapa II”.

Aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: ”Modernizare Piața agroalimentară Decebal”.

Modificarea Hotărârii nr. 80/27.04.2023 a Consiliului Local al Municipiului Bistrița, privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Turnare cauciuc de protecție la spații de joacă în Municipiul Bistrița și localitățile componente”.

Aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ”Amenajare scuar și spațiu de joacă, localitatea componenta Unirea, str. Școlii, nr. 8”.

Aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ”Turnare cauciuc de protecție la spații de joacă – etapa 2” în municipiul Bistrița și localitățile componente.

Aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Bistriţa a imobilelor-constructii situate în incinta bazei de agrement din municipiul Bistrița, strada Poligonului nr. 26, în vederea dezafectării, casării și valorificării pentru realizarea obiectivului de investiții ”Complex de agrement”.

Aprobarea efectuării unui schimb de imobile între Municipiul Bistriţa şi societatea Lucrări Drumuri și Poduri SA Bistrița.

2 comentarii

  • „Centru de Întreţinere Corporală ”Casa Ema” va mânca şi acesta din suprafața Parcului Mare aşa cu va face şi extinderea Lidl ?

    12
    2
  • A băgat cineva niste bani in buzunar? Magazin într-o zonă care trebuia inclusa in suprafața destinată parcului și hotel cu spa într-o clădire publica ….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.