O localitate din Bistrița-Năsăud avea, acum 115 ani, un apeduct subteran lung de trei kilometri prin intermediul căruia apa era introdusă în sat.
Este vorba despre satul săsesc Sigmir, arondat administrativ orașului Bistrița. Prima atestare documentară a satului și a bisericii parohiale catolice este din anii 1332-1336. În Evul Mediu și epoda premodernă, el a făcut parte din Districtul Autonom al Bistriței, potrivit Bogății din istoria vie a Transilvaniei.
Biserica inițială se afla pe locul casei cu nr. 120 de astăzi. În 1698 au fost numărate nouă familii de sași, în 1713 opt familii de sași și șapte de români. În 1717, satul a fost distrus de tătari.
Fostele podgorii medievale ale Sigmirului au fost, probabil, distruse în timpul guvernării lui Giorgio Basta, replantate după anul 1737. În 1750, era locuită de 28 de familii românești și 18 săsești. În 1765, populația românească a plecat în regiunea Năsăud.
În anul 1806, Sigmirul era format din nouăzeci de case.
În anul 1909, apa unui izvor a fost introdusă în sat prin construirea unui apeduct subteran lung de trei kilometri.
Populația săsească a fost evacuată în Austria de armata germană, în perioada 17-19 septembrie 1944, mai puțin de 30% dintre ea revenind ulterior.
Comunitatea de romi este și ea foarte veche și numeroasă în sat. Era, majoritar, de confesiune luterană, dar vorbitori de limba română, majoritatea romilor lucrând ca muzicanți sau cizmari.
În 1910, din cei 590 de locuitori ai săi, 378 erau sași, 103 țigani, 98 români și 11 maghiari. Existau, printre maghiari și germani, 9 evrei. 458 erau luterani, 102 ortodocși, 11 greco-catolici, 9 mozaici și 5 romano-catolici.
Biserica evanghelic-lutherană actuală a fost construită între 1796 și 1799, iar turnul său a fost construit în 1821. În 1965 a fost cumpărată de Biserica Ortodoxă, fiindcă nu mai erau sași în localitate.
Foarte frumos. E foarte bine sa ne cunoastem si istoria locala si trebuie apreciat timpul petrecut de dumneavoastra pentru documentare. Multumim frumos si personal as vrea sa mai citesc altfel de articole.
În 1765 Maria Tereza,cu ocazia înființării regimentului de grăniceri , a strămutat forțat 24 de familii românești pe Valea Someșului (este momentul când sașii au devenit majoritari în Sigmir ).
Izvoarele captate se află pe dealul Ciuha , 612m altitudine , situat între Sigmir , Blajenii de sus și Tarpiu .In sat erau trei cișmele cu adapatori pentru animale ( halău)și un bazin rezervor ( acesta se poate vedea în stânga DJ 151 ,
deasupra fostei gradinite ).
Biserica a fost vândută în 1965 românilor deoarece în august 1963 o furtună puternică a dărâmat turnul , existând astfel pericolul de a se degrada ( cum s-a întâmplat de-altfel în multe localități săsești )
Vechea biserică săsească (până în 1799) nu era la nr. 120 ci în locul casei lui Danciu Ionel și Margareta .
Sigmirul are două valoroase monografii , ambele scrise de Hans Peter Zehner (fiul preotului Albert Zehner),”Schoenbirker Heimatbuch (1981) și “ Verlorene Heimat Nordsiebenuergen”(1989)
Și noi nu suntem în stare să tragem 5 km de conductă până în Slătinița…
Acum 115 ani nu exista pesedeul .
Da, lasa ca a tras peneleul.
Mâța de coadă.
In 4 ani n-a fost în stare sa termine nimic din ce a început, orasul arata ca dupa Celentano din Las Fierbinti.
Ți se pare