În urma probelor administrate într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea dispozitivelor speciale de marcat fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice în vigoare și tentativă la infracțiunea de tăierea fără drept de arbori, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat din Romuli.
În fapt, începând cu luna noiembrie 2023, polițiștii au demarat cercetările în urma unor controale, iar bărbatul în cauză, în vârstă de 38 de ani din Romuli, este bănuit că, în cursul lunii octombrie 2023, în calitate de tehnician la un ocol silvic, a marcat ilegal 140 de arbori care nu erau menționați în actele de punere în valoare a unei partizi de exploatare, cu scopul de a fi tăiați fără drept. În urma controalelor efectuate, polițiștii au împiedicat tăierea ilegală a arborilor, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sprijiniți de cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare un mandat de aducere, emis pe numele bărbatului bănuit de comiterea faptelor, iar în urma audierilor a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, care a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.
În altă ordine de idei, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 38 de ani din Sângeorz-Băi, cercetat pentru amenințare și distrugere. Totodată, împotriva acestuia, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu.
În fapt, la data de 23 iunie, la anexa unui imobil din Feldru ce aparține concubinei bărbatului de 38 de ani, a izbucnit un incendiu care s-a soldat cu pagube materiale. În urma cercetărilor efectuate, au reieșit indicii cu privire la faptul că ar fi fost provocat intenționat, de către bărbat. De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că, anterior datei de 23 iunie pe motiv că ar fi încercat să pună capăt relației, femeia a fost amenințată cu acte de violență de către concubin.
El a fost prezentat Judecătoriei Năsăud, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Adaugă comentariu