Actualitate

Pistele pentru cicliști sunt gata. Cum pot fi utilizate bicicletele din stațiile tip bike-sharing

Primăria Bistrița anunță că a finalizat lucrările pentru obiectivul de investiții ”Amenajare piste de cicliști în municipiul Bistrița – Etapa 1” și va pune în funcțiune în curând Sistemul de bike-sharing, asociat acestuia.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Primăriei Bistrița, lucrările s-au finalizat. Este vorba de amenajarea a peste 26 km de piste de cicliști, semnalizate corespunzător, pe 28 de străzi din municipiul Bistrița și de instalarea a 7 stații închiriere biciclete, – tip bike-sharing, 5 stații independente energetic și 2 care vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice.

Stațiile au în componență terminale inteligente, stații de andocare pentru cele 175 biciclete achiziționate prin proiect, capabile să genereze economii de energie și reducerea nivelului de poluare, după implementarea proiectului.

Stațiile de tip bike-sharing sunt amenajate şi sunt amplasate pe str. Drumul Cetății intersecție cu str. Poligonului, str. Independenţei zona Biserica Sf. Ana, parcul Mihai Eminescu lângă EMI Center, cartier Decebal str. Trandafirilor, str. Parcului lângă Stadion, zona Han lângă fântâna arteziană, şi Calea Moldovei lângă Piață.

”Transportul prin intermediul bicicletelor reprezintă un adaos și o completare flexibilă a transportului în comun și totodată reprezintă o alternativă pentru acesta.

Ȋn vederea implementării sistemului de bike-sharing, bicicletele pot fi utilizate în mod gratuit pe o perioadă determinată de timp.

Regulamentul pentru utilizarea sistemului de bike-sharing va fi publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Bistrița.

Bicicletele vor putea fi folosite utilizând aplicația Globikes disponibilă pe telefonul mobil (aplicația se descarcă de pe GOOGLE PLAY sau APP STORE urmându-se instrucțiunile din aplicație).

Menţionăm faptul că utilizatorii pot utiliza bicicletele folosind aplicaţia Globikes sau portalul public completând un formular direct în aplicaţie cu datele personale din actul de identitate şi o adresă validă de e-mail, după acceptarea în mod expres a condiţiilor din regulament şi acceptarea termenilor şi condiţiilor echivalente cu încheierea unui contract”, se arată în comunicat.

Prin proiectul european în valoare de 27,4 milioane lei au fost amenajate piste pentru cicliști pe străzile: 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever, Garoafei.

Etichete

14 comentarii

  • Observ că toată lumea urăște pistele și bicicliștii. De ce se merge pe carosabil deși sunt piste? 1. În primul rând, pistele trasate pe trotuar valorează fix zero: pietonii circulă pe acolo ca pe trotuar, mai sunt copii mici de 2-6 ani care aleargă haotic din stânga în dreapta și invers, mămici cu cărucioare, tineri în care se umflă orezul și nici de-a dracului nu se dau la o parte. Este o adevărată aventură să circuli pe aceste piste, pietonii nu se uită, dacă îi claxonezi, te înjură etc. După primele flegme încasate, cobori pe carosabil. 2. pistele comune cu trotuarele, e și mai rău. Practic sunt niște trotuare unde se tolerează și bicicliștii, dar evident pietonul are prioritate absolută. Nu te ajută la nimic, trebuie să mergi la pas cu 2 km/h după pietoni. Tot la carosabil ajungi. 3. pistele tăiate din carosabil sunt ocupate de mașini, nu chiar peste tot, dar din când în când este unul care îți blochează accesul și ești obligat să cobori pe carosabil, unde te înjură șoferii. Coboară bordura, urcă bordura. După 100 m, din nou. După un timp îți bagi picioarele și rămâi pe carosabil. 4. Bordurile de la intersecții sunt înalte, doar cu MTB se pot trece fără să cobori de pe bicicletă, dar și așa e neplăcut, iar copiii – nici o șansă. 5. pistele complet separate de carosabil și trotuar, cum avem peste linie, în față la fosta ICRA, sunt foarte bune – deși și acolo mai apare câte o mămică cu puradeii după ea, dar mai rar.

    46
    3
    • Incă nu ți ai liat destule flegme.Ce-ai vrea bă ? Să nu mai circule nimeni in oraș când îti pui tu colanții roz să ți se vadă bucile lăsate ? Așa mai ai și tu senzații…Auzi la el…,,se umflă orezul in mămicile cu cărucioare”…Ce vrei bă? Să țina lumea copiii in lesă că te dao tu pe bitză?Ti-a făcut primarul pistă ,dă-te pe ea,respectă pietonii că nu esti tu la turul Franței ,obositule.

      10
      43
    • Nu cred ca Bistrita este un oras-statiune unde concetățenii se plimba agale admirând copacii , florile . Cred ca fiecare dintre noi alergam prin oraș cu treaba .
      Dacă bicicliștii au atâtea nemulțumiri, te rog gandeste-te câte nemulțumiri au pietonii , șoferii, mămicile cu cărucioare, puradeii ( cum le spui tu ) , copii mici de 2-6 ani care aleargă haotic . Cred ca ne lipsește empatia , devenim pe zi ce trece tot mai încrezuți și nici unul nu vrea sa renunțe la dreptul sau în favoarea celuilalt.
      PS. Cred ca ne trebuie MULTI ani ca să ne plimbam cu bicicletele prin oraș si asta din mai multe motive .

      26
      6
    • Bine punctat, ares!
      In plus, unele se termina brusc, altele sunt asa trasate incat trebuie sa treci de pe o parte pe cealalta a drumului(in Unirea, in Viisoara). Si atunci, pentru cativa zeci de metri, iarasi mergi pe carosabil.
      Problemele astea nu le inteleg cei care nu s-au urcat in viata lor pe o bicicleta. Pentru ei „ai pista, n-ai ce cauta pe carosabil”.
      Au fost finalizate pistele, dar de intretinut? Cine le intretine? In Viisoara sunt portiuni cu pamant, pe CRVivu asfaltul rosu nu mai e rosu, e la fel de gri ca celalalt de pe strada. Parca vad ca asta va fi soarta tuturor.
      Las dizelu’ si ma incumet la o tura. Sa vad cum ajung spre Jelna si pe unde ma intorc dinspre Budac, e cam stresant cu pistele astea…

      24
      2
    • Eu nu m-am plâns cu nimic, doar am relatat situația reală, din teren, ca să înțelegeți de ce mai vedeți bicicliști pe carosabil. Văd că cineva spune userului CARR ES să respecte pietonii și că se umflă orezul în mămici, eu nu pot să văd postului domnului CARR ES, probabil doamna Sabău a șters între timp. Nu știu ce a scris acel user, care după nick pare să trăiască în Spania (ESpana) și acolo o fi altă civilizație, alte situații. Să ne spună domnul CARR ES dacă în Spania pietonii se plimbă pe piste. Într-adevăr pietonii trebuie respectați dar și ei ar trebui să lase pistele libere. Orezul se umflă doar în unii neciopliți, care se supără dacă îi claxonezi și nu vor să elibereze pista. Doamnele cu cărucioare eliberează pista, oricum când vezi copii mici, nu poți decât să mergi foarte încet, pentru că sunt imprevizibili. Repet, nu e o nemulțumire, e situația reală pe care o întâlnim zi de zi pe noile piste de biciclete. Cu timpul se vor obișnui pietonii să lase pistele libere.

      18
      4
    • Cum cine întreține pistele,Gogule? Noi tzokălarii.O să pună impozit pe tzoakle ,la fel cum e impozit și pe mașini.Ori e egalitate ,ori nu mai e.

      7
      12
    • @ ares conform codului rutier este interzis să se circule pe partea carosabilă cu bicicleta acolo unde sunt piste de biciclete.

  • @carr es(esti cam frustrat amice), tu pricepi ca multi urasc pistele astea pentru ca majoritatea dintre ele mai mult incurca? Incurca soferi, incurca pietoni, incurca biciclisti. Astea sunt facute sa te plimbi cu tricleta pe ele. Au dat tot traficul peste cap cu ingustarea strazilor.
    Eu unul, in calitate de pieton si de biciclist ocazional, le urasc. In calitate de sofer, pe mine nu ma incurca cu nimic, cum nu ma incurca nici biciclistii care circula pe carosabil.

    13
    7
  • Cred ca aceste piste s-au făcut DOAR pentru ca a dat bani UE.
    Nimeni nu le-a cerut, nimeni nu le-a dus lipsa, nu interesează pe nimeni, oamenii merg tot cu mașina sau tot pe jos.
    Dacă UE ne dădea bani să ne punem costume de clovn, 🤡, probabil ca ne pinsen vodtume de clovn, pt cā e gratis di pt ceva firma Care are vintragt cu statul ar fi avut de castigat!

    21
    2
  • „Pistele pentru cicliști sunt gata.”
    cine a facut receptia ? cine raspunde pentru lucrul facut de mantuiala ? contribuabilul doar asista si eventual comenteaza pe aici , insa vedem cu totii ce bataie de joc s-a facut . in Unirea sunt si acum camine aquabis de pe care au fost soase capacele sa faca loc pistei de biciclete si nici dupa 3 ani nu se sinchiseste nimeni sa vada si sa rezolve; cand e o ploaie , se aduna apa pe pista de biciclete si se scurge in curtile oamenilor , nu sunt nici rigole de captare si nici santuri de dirijare spre santul de garda al drumului ; primaria nu vede greselile dar se lauda ca au dat gata un proiect sa faca repede plata pt firma de casa si sa se vada cu sacii in caruta

    24
    • Pista de biciclete excelentă de pe strada Drumul Cetății pentru a face legătura şi cu localitățile componente trebuie prelungită pe străzile Simion Mândrescu, Lucian Blaga şi Calea Clujului.

      12
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.