Actualitate

Oficialități din județ la marele pelerinaj de la Mănăstirea Nicula

Șapte kilometri străbat pe jos credincioșii din Gherla până la Mănăstirea Nicula, la tradiționalul pelerinaj care precede sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Printre ei s-au aflat președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, primarul ales al Bistriței, Gabriel Lazany, dar și prefectul Teofil Cioarbă.

Potrivit unor fotografii și imagini video publicate de Radio Renașterea, oficialitățile din județ s-au aflat în procesiune în preajma IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, printre care și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

La pelerinaj au participat peste 3.000 de pelerini, numeroși preoți și reprezentanți ai autorităților din județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Pe durata celor trei ore de drum, pelerinii, mulți îmbrăcați în straie tradiționale, au cântat pricesne și au înălțat rugăciuni către Maica Domnului. Prima oprire a avut loc la Mănăstirea ”Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, unde s-au rugat pentru sufletele celor care au pătimit în temnițele comuniste. Pe traseu au avut loc și alte opriri în fața bisericilor și troițelor, unde s-au rostit ectenii, iar pelerinii au fost întâmpinați cu apă, cozonac și busuioc de către localnici.

Pelerinii au plecat la ora 12.00 din parcul central al orașului Gherla, de la Biserica ”Sfântul Nicolae”, într-o procesiune către biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.

”Tineri și vârstnici, uniți în credință, își înalță glasurile în cântări și rugăciuni închinate Maicii Domnului”, scrie Radio Renașterea.

De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii este săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.

În ziua praznicului, joi 15 august, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Nicula este una dintre cele mai renumite şi cunoscute icoane din ţară, în jurul acesteia adunându-se, anual, zeci de mii de pelerini. Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în jurul căreia s-a şi dezvoltat pelerinajul, a fost zugrăvită în anul 1681 de către preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizată pe scândură de brad, întărită cu două cingătoare de brad, în grosime de doi centimetri. Potrivit unui proces verbal, scris de câţiva militari austrieci, icoana a lăcrimat în mod continuu între 15 februarie şi 12 martie 1699.

La Mănăstirea Nicula a ajuns încă de ieri și un grup de pelerini din Șirioara, comuna Șieu Odorhei, care respectă o tradiție străveche de sute de ani.

Etichete

23 comentarii

  • Mă gândesc să mă duc la anul în pelerinaj la Mănăstirea Nicula .
    Pe jos și să dorm în cort pentru ca am auzit ca a făcut cineva acest lucru și au experiență.
    50 km pe jos, peste dealuri și pe drumuri comunale, cum umblau oamenii acum 100 de ani.

    Am observat ca cal mai bine mă simt când nu e lume la mănăstire. Să intru să fiu doar eu în toată biserica. Am făcut asta la Mănăstirea Nuseni și la Mănăstirea Salva.
    Doar eu , mirosul de crini, frescele, vitraliile , icoanele și Dumnezeu.

    44
    4
  • Păi cum să nu fie prezenți dacă oamenii care frecventează astfel de locuri reprezintă mare parte din votanții lor .Ar fi bine dacă ar ramîne acolo toți politicienii , măcar vreo 10 ani , poate ar reveni și țara asta pe un drum mai bun .

    38
    3
  • „Prima oprire a avut loc la Mănăstirea ”Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, unde s-au rugat pentru sufletele celor care au pătimit în temnițele comuniste.” De-a dreptul stupefiant! Si Stalin prezenta condoleante familiilor carora le ucidea tatii, sotii, mamele ori copiii. Nu s-au zvarcolit martirii in morminte, nu a urlat adancul pamantului de scarba, de oroare? S-au rugat pentru martiri urmasii celor ce i-au omorat! Dupa cum a zis generalul Vlad, „noi am facut comunismul, noi vom face si capitalismul”! De asta a iesit totul pe dos, pentru ca sunt tot ei: partidul comunist si unealta lui fidela, biserica ortodoxa.

    47
    15
    • Cred că ești sectar sau greco-catolic. Numai acolo găsești atâta ignoranță și inimă întunecată.

      3
      9
    • Ioan Alexandru, daca tu crezi ca sectarii si catolicii au inimile intunecate trebuie sa te uiti in dictionar sa vezi ce semnificatie are cuvantul ignoranta. In ceea ce ma priveste, sunt sectar, catolic, reformat, lutheran, orice numai psd-ist si ortodox nu!

    • De la această regulă sunt excluși gradații, motiv pentru care vedem astfel de anomalii arhierești. Cu ținutele de la meciul Gloriei, s-au dus la pelerinaj. Și se mai miră preoți-n biserici, de ce nu au credincioși în biserică. Păi uite de asta că unui mirean i se permite să stea de-a dreapta mitropolitului iar Arhiereii Bisericii trebuie să le facă loc. Gradele vorbesc. Căldura arde. Disprețul îndepărtează.

      43
    • Ala cu microfonul rosu ascuns dupa un clop intotdeauna a fost penibil. Un fel de becali de ardeal. Daca spui ca totul e politic vor zice ca nu este adevarat… pana la urma si microfonul e rosu. Politician la microfon in timpul unei procesiuni religioase este un moment penibil. Oare preotii prezenti ce parere au??? El conduce procesiunea? El conduce biserica? Ce rol mai are episcopul? Ii dam cuvantul tovarasului presedinte de partid…. gretos.

      47
      5
    • cel cu microfonul roșu (comunism, socialism, uniunea-sovietică, gloria bistrița-suck-fără-fund)
      e domnul Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud ..nu-l jigni că nu știe ce face!

      23
      5
  • Noii cripto-comunisti , alături de foștii turnători la securitate, care reprezintă statul laic, și-si păcălesc votanții cu promisiuni deșarte ! Niște fățarnici oportuniști l ! Sărbători în liniște și pace pentru cei simpli și normali !

    37
    2
  • …. așa, la primul impact cu titlul știrii, m-am mirat că aceasta(știrea) nu este prezentată de oficiosul/oficioasa PeSeDe-ului, ci de către o publicație independentă politic.
    După ce am citit conținutul știrii mi-am dat seama că într-adevăr la publicația – Timp Online – care prezintă știrea sunt jurnaliști independenți politic.
    Felicitări!
    Că nu v-ați vândut, nu v-ați lăsat cumpărați pentru campanii de imagine a membrilor partidului.
    Indiferent de partid.
    Felicitări!

    19
    5
  • Iartă-ne măicuță, dar tot ce vedem este fățărnicie și fariseism. Ajută-ne să scăpăm de marasmul moral în care ne aflăm.

    28
    4
    • @Maia
      adaugă 4 ani ..timp în care orașul se va goli aproape complet.
      vor rămâne foști comuniști, milițieni și securiști, feciori și nepoți ai lor,
      în mașini de lux, cu curve și pensii de lux în vile de lux.
      se fac blocuri în prostie ..pentru cine?
      până la urma asta ați votat asta primiți!

      9
      2
  • Filozofilor ! Taceti naibii din fleanca si asteptati nucleara lui Putin care va rezolva pe toti. Atunci se va goli pamantul cu adevarat.

    2
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.