Actualitate

Tănăr înecat în lacul Colibița. Scos de scafandri, nu a mai putut fi salvat

Un tânăr de 19 ani din Prundu Bârgăului s-a înecat în lacul Colibița. La fața locului au fost trimise un echipaj de pompieri cu barca de la Stația de Pompieri Prundu Bârgăului, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, echipajul de scafandri de la Detașamentul de Pompieri Bistrița, fiind alertat și elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Târgu Mureș.

Tânărul a fost găsit de scafandri la aproximativ 5 minute după ce au ajuns la locul indicat, scos din apă și predat echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD, care a început imediat manevrele de resuscitare.

Din păcate, organismul tânărului nu a răspuns protocolului de resuscitare, medicul fiind nevoit să-i declare decesul la fața locului, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii l-au identificat ca fiind în vârstă de 19 ani, din Prundu Bârgăului, iar din primele date a reieșit faptul că acesta se afla cu un grup de mai multe persoane în zona lacului Colibița, iar la un moment dat a căzut în lac de pe un ponton, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Tragedia s-a petrecut joi 15 august, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului.

Foto-Video: ISU BN

6 comentarii

  • Pontoanele astea sunt făcute așa, cu îi taie pe fiecare capul ? Nu se impun măsuri de protecție, dacă sun t destinate publicului ? Răspunde firma sau patronul deținător de ponton ? Pontonierii ăștia plătesc ceva statului pentru că ocupă o suprafață din luciul apei ? Țara asta mai are administratori, sau merge pe pilot automat – virusat și ăla ?

    48
    1
  • Politicianul X spune; “Voi mari pensiile și salariile cu 20%”.
    Asta nu rezolvă problemele României, și orice tâmpit fără viziune fără inteligență poate să scoată din burtă un procent, de 10,20, 30% sau de dublare.

    Politicianul Y zice; Mi-am propus să reduc numarul de persoane care se îneacă.
    Prin introducerea de ore de înot în programa școlară, construirea de bazine de înot, sprijinirea primăriilor , si a cluburilor , pentru a oferi prețuri atractive , pentru ca părinții să-și permită să își trimită copiii la cursurile de înot.

    Pe cine credeți ca votează oamenii? Pe politicianul X sau pe politicianul Y?

    Foarte mulți tineri nu știu să înoate. Nu știu să alerge, sistemul locomotor , coordonarea nu a fost stimulată în copilărie.
    Noi mai săream gardul la Ștrandul CFR și am învățat singuri, . Nu aveam telefoane, internet, Play Station , cablu TV, etc, deci te plictiseai acasă și erai nevoit să ieși , la ștrandul CFR.
    Generația de azi e altfel, , poate ca Gloria Bistrița ar trebui să înființeze o secție de înot. Dar pentru amatori, nu pentru profesioniști plătiți .

    42
    3
    • După ce s a întîmplat la ultimele alegeri se pare că nu scăpăm degrabă de ei ,indiferent dacă îi votăm sau nu .

      4
      3
  • La pontonul respectiv oare nu trebuia și un colac de salvare ca nu suntem noi nația sa știe sa înoate și o balustrada de protecție împotriva căderii accidentale? Oricum statul, județul, consiliul județean, primăria, primarul și alți inteligenți ai statului (probabil incompetenți) nu au fost in stare sa amenajeze o intrare la lac cu scări și balustrazi și un ponton plutitor așa cum fac țările din vestul Europei pentru cetățenii lor care plătesc taxe și impozite și care viața și siguranța cetățenilor este mai presus de orice lucru. La noi peste tot este numai indiferenta și prostie.
    Lacul Colibița al cui este pana la urma? Al celor care au vile pe mal și se caca in lac sau este al statului care nu mai are coaie? Este penibil ce se întâmpla in zona aceea. NU mai comparați zona cu Elveția ca este total opus.

    19
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.