Actualitate

Doina Pană: Început de an şcolar

”Este pentru prima dată în ultimii treizeci de ani când începutul anului şcolar nu mă va găsi în interiorul sistemului de învăţământ şi realizez că voi fi ataşată toată viaţa de emoţiile momentului. Numai studiul şi educaţia formează oameni capabili să facă faţă provocărilor vieţii”, spune deputatul Doina Pană, ministru delegat pentru dialog social.

Început de an şcolar

Este pentru prima dată în ultimii treizeci de ani când începutul anului şcolar nu mă va găsi în interiorul sistemului de învăţământ şi realizez că voi fi ataşată toată viaţa de emoţiile momentului.

Într-o societate care adesea constată prezenţa în spaţiul public a unor false modele de succes, mă adresez elevilor care încep luni anul şcolar cu mesajul că doar munca cinstită, inteligenţa creativă şi exersarea continuă a intelectului pot constitui fundamente ale succesului în viaţă! Numai studiul şi educaţia formează oameni capabili să facă faţă provocărilor vieţii.

Îi felicit pe colegii mei pentru eforturile, adesea insuficient apreciate de către societate, de a forma generaţii de elevi şi, nu în ultimul rând, le doresc părinţilor un an şcolar fast pentru copiii lor, convinsă că implicarea lor în procesul educaţional, într-o strânsă  colaborare cu dascălii, este o sursă de soluţii pentru problemele învăţământului românesc.

Baftă tuturor şi un an şcolar plin de succese!

Ministru delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană

Etichete

1 comentariu

  • Era mult mai util un program al festivitatilor de inceput de an scolar. Am cautat si pe site la ISJBN, dar e liniste …totala. Sincer nu ma intereseaza emotiile doamnei ministru.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.