Actualitate

Tânăr dus la spital după ce s-a răsturnat cu tractorul la ieșire din Șieu

Echipajul de terapie intensivă mobilă a preluat un tânăr în vârstă de 19 ani care s-a răsturnat cu un tractor la ieșirea din localitatea Șieu spre Buduș.

Tânărul era conștient, politraumatizat și a fost transportat la UPU-SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

Existând riscul de incendiul din cauza scurgerilor de combustibil, pompierii militari au asigurat măsurile specifice, informează ISU Bistrița-Năsăud.

„Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un eveniment în trafic produs pe Drumul Județean 173C între Șieu și Buduș. La locul accidentului polițiștii au constatat faptul ca un ansamblu format dintr-un tractor și o remorcă, condus de un tânăr de 19 ani din Jimbor, s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, tânărul a fost rănit, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat o valoare negativă. Verificările polițiștilor cu privire la șofer au indicat faptul că acesta deține un permis de conducere necorespunzător ansamblului condus. Totodată, din primele verificări, tractorul nu ar fi înmatriculat sau înregistrat. Polițiștii Serviciului Rutier continua cercetările în cadrul unui dosar penal”, a menționat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

(Foto: ISU BN)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.