În calitate de cetăţeni ai municipiului Bistriţa şi, astfel, de competitori electorali în sensul legii, formulăm prezenta plângere împotriva modului în care Primarul municipiului Bistriţa, domnul Creţu Ovidiu Teodor, împreună cu ”administraţia pe care o conduce” din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, înţelege să organizeze desfăşurarea referendumului din data de 29 septembrie 2013, solicitând ca, urmare a analizării prezentei contestaţii şi a verificării aspectelor menţionate în conţinutul ei, precum şi a probelor anexate, să daţi curs dispoziţiilor legale în privinţa restabilirii ordinii de drept încălcate, în sensul obligării Primarului municipiului Bistriţa să ia măsurile legale ce se impun, precum:
a) să pună la dispoziţia cetăţenilor municipiului Bistriţa, de urgenţă, cel puţin câte un panou de afişaj, în fiecare din locurile speciale e afişaj din municipiul Bistriţa menţionate ca atare în conţinutul art.1 din Dispoziţia nr.1012 din 16.09.2013 emisă de Primar, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea reală de a-şi exprima ”opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare”, în sensul conţinut de prevederile art.30 alin.2 din Legea 3/2000;
b) să-şi ridice de urgenţă afişele de natură a îndemna participarea la referendum, de pe panourile destinate partidelor politice;
c) să-şi ridice, de urgenţă, de pe panourile de afişaj destinate partidelor politice afişele şi respectiv mesajele adresate cetăţenilor municipiului Bistriţa, prin care le solicită să voteze ”DA” la referendum;
d) să-şi retragă toate mesajele scrise adresate cetăţenilor municipiului Bistriţa prin poştă ori prin alte mijloace de natură a ajunge la cunoştinţa acestora, prin care le solicită să voteze ”DA” la referendum şi să se abţină de la a folosi orice alte asemenea mijloace până la desfăşurarea referendumului;
Totodată, vă rugăm să luaţi toate măsurile pe care le veţi aprecia că se subscriu prevederilor art.77 aln.2 din Legea 67/2004, conform cărora”Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră, cu ocazia soluţionării plângerii, că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale, sesizează autorităţile competente.”
În fapt: În exercitarea atribuţiilor legale ce îi revin pentru organizarea referendumului din data de 29 septembrie 2013 Primarul municipiului Bistriţa Creţu Ovidiu Teodor a emis Dispoziţia nr.1012-16.09.2013 privind stabilirea locurilor speciale de afişaj pentru referendumul local din data de 29.09.20113.
Însă, deşi în preambulul Dispoziţiei emitentul face trimitere generică la dispoziţiile Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu completările şi modificările ulterioare şi respectiv la prevederile Legii 35/2008… ale Legii 67/2004…, ale Legii nr.215/2001…, cu modificările şi completările ulterioare, legi din urmă cu care se completează dispoziţiile Legii 3/2000 (în raport de prevederile art.62), autoritatea executivă a emis dispoziţie în discuţie cu încălcarea normelor de drept incidente prevăzute de legile la care a făcut trimitere.
1. Astfel, atribuind prin conţinutul prevederilor art.2 din Dispoziţie locuri speciale pentru afişaj doar ”pentru partidele politice reprezentate în Consiliul local”, într-o interpretare raportată doar la dispoziţiile Legii 67/2004, a făcut abstracţie de însăşi prevederile Legii 3/2000 referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, fără să procedeze la o coroborare şi apreciere într-o interpretare sistemică a tuturor textelor legale incidente, dat fiind caracterul special şi specific al referendumului, în raport de celelalte operaţiuni electorale.
Respectiv, dacă în alegerile locale, în cele parlamentare, prezidenţiale ori în cele europarlamentare, calitatea de competitor în procesul electral îl deţin doar partidele politice (implicit alianţele electorale şi candidaţii independenţi), în cadrul unui referendum calitatea de competitor este deţinută pe de o parte de partidele politice, iar pe de altă parte de către ”cetăţeni” (persoane fizice ori asociaţii civice – ”actori electorali” neangajaţi politic!), care, astfel, în procesul referendumului constituie echivalentul ”candidaţilor independenţi” (competitori electorali alături de partide în alegerile locale, parlamentare…).
Această distincţie este făcută chiar şi de către legiuitor în mod expres, prin conţinutul art.30 alin.2 din Legea 3/2000, unde sintagma clasică de ”candidat independent” prevăzută de disp.art.1 pct.15 şi 16 din Legea 35/2008, art.76 alin.2 din Legea 67/2004 este înlocuită cu sintagma de ”cetăţeni”:
”În campania pentru referendum, partidele politice şi cetăţenii au dreptul să-şi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masă.”(subl.n)
Conţinutul alin.3 este următorul: “Mijloacele folosite în campania pentru referendum nu trebuie să contravină ordinii de drept”. Panourile de afişaj electoral asupra cărora s-a stabilit prin Dispoziţia 1012/16.09.2013 emisă de Primarul municipiului Bistriţa se constituie (fără niciun dubiu) în mijloace de informare în masă pe parcursul întregii campanii electorale.
Ori, prin atribuirea doar către cele 6 partide care fac parte din Consiliul local de panouri electorale, fără însă a pune la dispoziţia cetăţenilor municipiului, în echivalenţă şi ”fără nicio discriminare”, măcar şi câte un panou la fiecare din locurile stabilite prin Dispoziţie, apreciem că se subscrie unei evidente discriminări directe, intenţionate şi discreţionare manifestată de către organizatorul referendumului – Primarul municipiului Bistriţa şi ”administraţia pe care o conduce”, faţă de cetăţenii municipiului Bistriţa neafiliaţi politic. Dar şi unor mijloce ”folosite în campania pentru referendum” care ”contravin ordinii de drept”.
Cetăţeni care astfel nu au posibilitatea legală de a-şi manifesta propriile opinii, de propagandă electorală, în sensul definit chiar de legiuitor prin conţinutul prev.de art.2 pct.13 din Legea 35/2008 prin care se defineşte termenul de ”campanie electorală” ca fiind acea ”perioadă în care competitorii electorali desfăşoară activităţi de propagandă cu scopul de a-i determina pe alegători să-şi exprime voturile în favoarea lor.”
2.Activitatea de propagandă pe care însă Primarul municipiului Bistriţa Ovidiu Teodor Creţu, sub sigla Primăria municipiului Bistriţa – BISTRIŢA Poarta Transilvaniei, îi îndeamnă pe cetăţeni să voteze într-un anumit mod, respectiv în sensul de ”votaţi DA” printr-un material de propagandă prin care vorbeşte nu numai în numele domniei sale, dar şi al administraţiei: ”Eu şi administraţia pe care o conduc”, se subscrie unei activităţi electorale pe care legea o permite doar competitorilor electorali.
Ori, este mai mult decât evident că o atare calitate de competitor electoral nu o poate deţine cel care este pus prin lege să organizeze referendumul şi astfel nu numai să se situeze doar pe o parte a ”spectrului competiţional”, dar şi să influenţeze şi chiar să determine cetăţenii urbei să voteze într-un anumit fel.
Cu atât mai mult cu cât foloseşte o mare parte ori chiar întreg aparatul administrativ pe care îl conduce, precum şi mijloacele tehnice şi de propagandă de care dispune în scopul influenţării cetăţenilor în sensul menţionat. Precum: redactarea, tipărirea şi distribuirea în cutiile poştale de la domiciliile cetăţenilor oraşului a unei solicitări scrise în sensul de a vota ”DA” la referendum(comunicată în plic fără adresa destinatarului şi fără menţionarea expeditorului ?!-anexate prezentei), poziţie justificată prin informaţii care nu numai că nu au un suport tehnic, economic şi social fundamentat, incomplete, de natură a-l dezinforma pe cetăţean, cu o tentă mai mult decât pretins electorală; afişarea pe panourile atribuite unor partide politice a aceluiaşi material ”electoral”, împreună cu o schiţă a traseului supus pretinsei dezbateri şi opţiuni publice, schiţă care nu conţine însă elemente clare de identificare a traseului în raport de anumite puncte/locaţii de notorietate, care să facă posibilă identificarea corectă şi reală a acestuia; amplasarea pe panourile electorale ale unor partide politice agreate, a unor afişe tipărite de Primăria municipiului Bistriţa de promovare a referendumului, prin care se îndeamnă cetăţenii municipiului de a participa la vot.
Dincolo de faptul că locul amplasării respectivelor afişe nu ar trebui nicidecum să fie pe panourile puse la dispoziţie partidelor, pe care acestea îşi manifestă opţiunile şi poziţia electorală, precum şi de caracterul tendenţios al conţinutului neexplicit al textului în privinţa destinatarului mesajului, cu trimitere la beneficiarul referendumului: ”Nu lăsaţi o minoritate să hotărască în locul dumneavoastră” (??!- să fie vorba, oare, de membrii Consiliul local care a hotărât asupra desfăşurării referendumului, ori de iniţiatorul şi susţinătorul acestuia, Primarul municipiului Bistriţa şi ”administraţia pe care o conduce”? De membrii partidelor politice care au susţinut referendumul?), respectivele afişe, prin dimensiunea lor (50×70 cm) ori prin numărul în care sunt depuse pe acelaşi panou electoral (2-3 în situaţia celor de dimensiuni mai mici) încalcă prevederile legale impuse afişajului electoral.
Solicităm membrilor biroului electoral pentru a proceda la verificarea în teren, la punctele de afişaj stabilite prin decizia in discuţie, a realităţii stării de fapt menţionate mai sus.
Ori, atitudinea Primarului municipiului Bistriţa şi a administraţiei pe care o conduce, în sensul menţionat, de competitor electoral, pot fi subcrise încălcării dispoziţiilor legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea referendumului local ce se va desfăşura în data de 29 septembrie 2013, în special în sensul interdicţiei prevăzute de disp.art.30 alin.3 din Legea 3/2000.
Practic, activitatea desfăşurată şi mijloacele folosite de organizatorul referendumului, în modalitatea descrisă anterior, pot fi lesne subscrise unei ”acţiuni ilegale care are loc înaintea … votării … şi care are ca rezultat denaturarea voinţei alegătorului şi crearea de avantaje … pentru un competitor electoral”, definită ca atare de către legiuitor prin conţinutul art.2 pct.30 din Legea 35/2008 ca şi ”fraudă electorală”.
În drept, în susţinerea plângerii noastre, apreciem asupra incidenţei prevederilor: art.30 (2) şi (3), art.62, at.14 (2) din Legea 3/2000; art.76, art.77 din Legea 67/2004; art.23 (1), art.118 lit.e din Legea 215/2001; art.2 pct.13, pct.16, pct.17, pct.25 şi pct.30, art.39, art.50 lit.g din Legea 35 /2008.
Drept pentru care, vă rugăm să decideţi în sensul solicitat.
Ce caută sigla USL pe benerele cu referendumul? Este corect? Eu nu cred. Poate că autoritatea competentă cu legalitatea organizării referendumului are ceva de spus şi ar trebui să ceară scoaterea acestor benere puse pe stîlpi la intersecţii.