Sănătate

Ce ziceți de o cină pe întuneric? Veți avea parte de o experiență culinară complet diferită

O experiență culinară specială îi așteaptă în această seară pe cei care vor participa la o ”Cină pe întuneric”, un eveniment provocator pus la cale de Asociația Anisia, în colaborare cu Class Cafe și Catering Academy.

Ideea cinei pe întuneric îi aparține lui Adrian Tamaș, nevăzător, membru al Asociației Anisia, cunoscut pentru că a învățat să schieze și să pedaleze alături de Angelo Bude.

”Toată lumea cunoaște expresia: mănânci cu ochii. Atunci când ești privat de un anume simț, se dezvoltă altele, este și cazul nevăzătorilor. Ca om care nu ai această dizabilitate, să mănânci pe întuneric te ajută să îți dezvolți anumite simțuri sau să te pui în situația de a te autodepăși și autocunoaște. Dacă facem acest exercițiu putem fi empatici cu cei de lângă noi care au diverse dizabilități”, ne-a spus Paul Sărmășan, președintele Asociației Anisia.

”Cina pe întuneric” începe la ora 18.00 la Class Cafe și va fi asezonată cu un recital live al lui Ștefan Pădure, un artist local.

Organizatorii nu și-au propus să strângă donații, ci să determine participanții să aibă parte de o experiență inedită.

Este a doua ediție a acestui eveniment. La prima, participanții au renunțat să mai folosească tacâmuri, au mâncat pur și simplu cartofi cu mâna pentru că s-au temut să folosească tacâmuri.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.