Politică Recomandări

Radu Moldovan: Pot să mă dea afară din PSD și din România, dar aceste lucruri nu le susțin

Președintele PSD și al Consiliului Județean, Radu Moldovan, a declarat că, indiferent ce îi va cere partidul, există un lucru peste care nu poate trece și, pentru prima oară, ar putea să își anuleze votul în turul doi al alegerilor prezidențiale.

”Niciodată nu o să-i pot cere lui Nicu Moldovan, lui Paul Știr, lui Vasile Borș sau lui Daniel Suciu sau chiar lui Radu Moldovan (lui însuși -n.r.) să se dezică de valorile lor cu care au trăit toată viața: de Dumnezeu, de Biserică, de familia formată din mamă și din tată, adică nu din părinte 1 și 2. Sunt total împotriva declarației doamnei Lasconi că trebuie să dăm dreptul familiilor de homoxexuali să înfieze copii. Suntem cum vreți retrograzi sau cum vreți să ne spuneți, dar de lucrurile acestea nu vă voi dezice niciodată în viața mea cât voi trăi pe acest pământ. Respect toate minoritățile, fie ele etnice sau sexuale, nu am treabă, este viața lor. Nu sunt în măsură să judec pe cineva, dar cred că este de datoria mea ca, în situația în care un copil a avut niște părinți care l-au abandonat să nu îl oblig eu să crească într-o familie de homosexuali. Nu știu dacă e bine ce gândesc, dar nu voi fi de acord cu asta cât voi trăi pe pământ. Pot să mă dea afară din PSD, să mă alunge din România, de unde vreți. Aceste lucruri nu le susțin și nu de acum“, a spus Radu Moldovan.

El a reamintit că și-a exprimat clar punctul de vedere de la referendumul pentru familie: ”Mi-am luat tone de carne înainte de Paști când am spus public pe scenă acest lucru, la Marșul Învierii. Am primit telefoane de la oameni care mi-au spus că nu e bine să fiu așa de radical. Eu însă nu voi fi ipocrit niciodată. Asta cred, așa m-a crescut maică-mea, cu mama Uță, cu mama Lenă. Nu intru în casa lor, nu îi judec, dar nu vreau ca o minoritate sexuală să îmi impună o majoritate și să îmi învețe nepotul la școală că nu mai este mama și tata, ci este părintele 1 și 2. Supărați-vă pe mine, dar nu vreau!”.

Președintele PSD BIstrița-Năsăud a a menționat că nu este exclus ca, la alegerile din 8 decembrie să își anuleze votul (declarație făcută în condițiile în care câștigătorii turului întâi sunt Călin Georgescu și Elena Lasconi – n.a.).

Întrebat ce vor face social-democrații din județ în aceste condiții, el a răspuns: ”Credeți că Nicu Moldovan, Paul Știr, Vasile Borș sau Romeo Florian vor ține cont de ce ar zice Ciolacu și Radu Moldovan? Sau liberalii vor ține cont de Bolojan care le-a zis că PNL o susține necondiționat pe Lasconi? Robiță ce-o să facă cu familia și cu credința?”.

”Există riscul ca atât electoratul PSD, cât și al PNL să-l facă pe Călin Georgescu să câștige. Eu vă spun că cine transmite că, dacă PSD decide că toată lumea va vota cu X, și toată lumea va vota cu X, se înșală amarnic. Fiecare va vota cum vrea. Eu cred că un procent foarte mic dintre oameni, atunci când își aleg președintele țării, urmează decizii politice ale președintelui de partid, ale președintelui CJ sau ale primarului”, a mai spus Radu Moldovan.

Președintele CJ a spus că, în ciuda faptului că există procedură constituțională pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, el nu crede că se poate întâmpla așa ceva.

”Cred că ar fi o reacție publică de enervare a oamenilor. Cred că cei care aveau obligații trebuiau să se îngrijească să nu se întâmple lucruri înainte, dar nu mă pot pronunța eu de la Bistrița fiindcă nu sunt membru CSAT. Știm că domnul Iohannis, care nu e prea harnic, dacă l-a convocat așa de repede, ceva nu e în regulă, dar vom vedea. Aștept și eu cu mare nerăbdare ce se va întâmpla. Din ce am văzut public, nu cred că se va întâmpla (anularea primului tur și repetarea alegerilor -n.r., dar, dacă va fi, va fi o altă premieră, însă trăim premiere în ultima perioadă”, a conchis el.

Etichete

18 comentarii

  • Da bre, Moldovane, fix LGBTQ+ e grija romanului de rand. Sunt si ei cateva mii in comunitatea aia si behaie cand au ocazia. „Pot să mă dea afară din PSD, să mă alunge din România, de unde vreți”. Eu vreau sa te vad acolo unde ti-e locul, adica la lopata sau chelner la restaurant si nu in fruntea unei institutii care are un buget anual de 100 de milioane de euro. Daca eu as fi gestionat bugetul firmei la care lucrez cum gestionati voi banul public, as fi fost concediat in maxim 1 saptamana. Acelasi lucru este valabil si pentru ceilalti plimbatori de hartii din PSD, in frunte cu Ivan. Cat despre biserica, la cat a ajuns de politizata aceasta institutie, acest SRL pe bani publici, ar trebui sa taci si sa nu zici nimic. Sunteti niste farisei, care la fiecare mare sarbatoare pozati alaturi de popi, iar in timpul saptamanii ne furati pe fiecare prin tunuri financiare catre prietenii de partid. Oare pe mine ca cetatean ce ma afecteaza mai tare? Faptul ca voi dublati valoarea lucrarilor la CNLR sau ca ati ajuns sa bagati 300 de milioane de euro intr-un spital in care si azi se moare de nosocomiale, cand cu banii aia am fi ridicat vreo 3 spitale de la zero? Sau faptul ca doi barbati sau doua femei aleg sa traiasca impreuna? Fix de LGBT am eu grija cand merg spre Cluj sau spre Vatra Dornei si stau cu grija sa nu ma izbeasca un tir de pe contrasens, ca n-ati fost in stare sa faceti o autostrada sau un drum express.

    98
    19
    • Tot behăie propaganda ureristă: chelnerul în sus, chelnerul în jos; Dar a voastră a fost vânzătoare, iar spre deosebire de R. Moddovan a voastră a făcut cu greu (media 6) la bătrânețe o facultate nerecunoscută.
      Așa că bine te-ai intitulat „ipocrizie la maxim”

      26
      38
  • S-a ajuns într-o fundătură, avem de ales între un dubios cu un discurs și o gândire delirantă și o habarnistă penibilă de la un partid-ONG care de la înființare răspândește numai ură și agresivitate.
    Așa forme de viață nu pot vota!
    Prin urmare îmi anulez votul.

    20
    9
    • Numai cretinii isi anuleaza votul. Mai bine stai acasa si freci menta, ce sens are sa te deplasezi la sectia de votare, sa stai si la coada ca prostul si dupa aia sa-ti anulezi votul?

      13
      4
  • Azi, lângă gara Bistrița Nord,
    Ciolacii noștri, în timp record,
    Vin ca hatmanii peste cazaci,
    Să împartă – covrigi și colaci.

    Azi, prin partidul celor buzați,
    Plăcintarii sunt mult apreciați,
    Ori covrigarul-șef, din Buzău,
    Între șepcari e ca Dumnezeu.

    Și stăm iar în poziții de drepți,
    Că din umbră băieții deștepți,
    De ceva vreme ne tot conduc,
    Cu fanfare, spre alt balamuc.

    12
    9
  • În lista enumerată sunt la care le plac și băieții tineri și frumoși!
    Dacă “apare meteria primă” o să o suciți pe dos?

    13
    2
    • Unde vezi tu comuniști aici? Georgescu e extrema dreaptă și Lasconi cu USR o ard de dreapta ca să nu se vadă că sunt neomarxiști.

      3
      7
  • In anul 2000 electoratul de dreapta a putut sa-l voteze pe Iliescu, salvand tara si democratia. Acum, cand situatia e inversata, electoratul PSD nu poate vota Lasconi, prefera Georgescu si haosul. Ce mai, oameni responsabili si patrioti!

    26
    9
    • Singura menire/ocupație a USR a fost să fie antiPSD, usereu de la înființare până în prezent împroașcă cu ură și lături pesedeu iar cireașa de pe tort e plăcuța suedeză pe care useriștii o slobozesc cu orice ocazie.
      Și tu vrei să voteze pesediștii pe Lasconi?
      Si să nu uităm: Lasconi e jucăria turnătorului Petrov, alt „bun amic” a PSD.

      6
      8
  • Un conducător căruia nu îi plac oamenii cu personalitate,doar ghioceii îi plac.Nu uitați vine 8Martie.Onor la Președinte.

    8
    2
  • Nu te dă nimeni afară, e prea greu, eventual acum la vot se poate îndeplini dorința ta. Mai bine ai pleca de bunăvoie, oricum ONOAREA și CUVÂNTUL sunt zero! Parcă ziceai că nu mai candidezi??? Și iată-te , marele conducător al CJ BN, din nou! Trecutai B-N-ul pe persoană fizică???

    13
    7
  • In conditiile care a declarat ca a votat cu DA la referendumul pentru familie, nu inteleg de unde s-a inundat internetul ca femeia asta ii cu LGBTQ si ce o mai fi acolo, in conditiile in care toata lumea ii sarea in cap in urma cu ceva timp ca este homofoba? Inclusiv fiica-sa ii „ura de sanatate” pentru acest lucru.
    Acuma, se prea poate ca din cauza ca la devansat pe Marcelus in alegeri, sa fi trecut brusc in „tabara adversa”?
    Tulai ce usor pot fi manipulati oamenii!
    Asa au fost manipulati si cu Iliescu si am ajuns unde am ajuns din cauza asta. Noi nu ne vindem tara! Si nu am vandut-o, am dat-o pe gratis de catre politicienii care l-au sustinut pe Iliescu la acea vreme! A avut grija si sa vina si minerii sa se asigure de acest lucru!
    Pentru ca nu am invatat nimic din istorie, poate ca ne meritam soarta!

    18
    5
  • Raducule adu-mi inca o bere te rog.
    Lasa palavrageala si fariseismul ,ca dinvolo de perdeaua de credinta pe care tot o invoci ca te si va caracterizează pe voi cei de la PSD,im judetul BN nu ati aratat decat nepotisme,fuga dupa slugi care sa plece capul inaintea voastra si voturi care sa va consolideze pozitia sa puteti fura si minti oamenii cat mai mult timp.
    La voi nu e altceva decât infatuare crasă si opulența maximă.
    Sper sa nu va mai rabde Dumnezeu mult timp.
    Si nu-l mai bagati pe Dumnezeu in față ca deja deveniți caraghiosi.

    7
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.