Politică

Doina Pană, la Zagreb pentru Masa Rotundă privind Dialogul Social în Sud-Estul Europei

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, va asigura statele din regiune şi potenţialii investitori în legătură cu ”dorinţa Guvernului României de a menţine stabilitatea şi predictibilitatea pentru mediul privat, precum şi referitor la intenţia de diminuare a impozitării muncii şi de creştere a salariului minim pe economie”.

Doina Pană participă în calitate de reprezentant al Guvernului României la cea de-a patra Masă Rotundă Regională privind Dialogul Social în Sud-Estul Europei, ale cărei lucrări se desfăşoară la Zagreb (Croaţia) în perioada 17 – 19 octombrie.

Masa rotundă  are ca scop dezbaterea problemelor referitoare la legislaţia muncii şi evoluţia dialogului social în Sud-Estul Europei. La lucrări participă Comisarul european pe probleme de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laslo Andor.

Sesiunile Mesei Rotunde Regionale vin în sprijinul statelor din regiunea de Sud-Est a Europei prin favorizarea schimbului de opinii şi soluţii între ministerele responsabile cu reformarea legislaţiei muncii şi consolidarea parteneriatului social, cu privire la abordarea provocărilor din domeniul muncii şi al dialogului social, precum şi consolidarea relaţiilor dintre statele din regiune.

”În cadrul lucrărilor Mesei Rotunde, Doina Pană va asigura statele din regiune şi potenţialii investitori cu privire la dorinţa Guvernului României de a menţine stabilitatea şi predictibilitatea pentru mediul privat, precum şi referitor la intenţia de diminuare a impozitării muncii şi de creştere a salariului minim pe economie, în efortul susţinut de a lupta împotriva muncii nedeclarate, inclusiv prin implicarea accentuată a partenerilor sociali în dialogul social”, informează Cabinetul ministrului delegat pentru dialog social.

9 comentarii

  • (…), nu va mai saturati sa va plimbati pe banii nostrii… Tanti asta ar trebui sa isi vada de nepoti, nu sa ocupe scaunele pe care ar trebui sa stea oameni competenti. – comentariu editat –

    • Gogule, nu este singura care se plimbă peste hotare. Se spune prin târg că multe căpetenii politice bistriţene fac acelaşi lucru.

  • Că se plimbă doamna ministru e super OK! Dar de ar face-o cu folos, nu doar pe post de mesajer al unor minciuni instituţionalizate la nivel de politică guvernamentală, în spiritul cărora în faţa ‘naltelor porţi una zâcem, iar pe dincolo, aci la Românica, alta facem. Căci, în aiastă situaţie, doamna ministru nu e mai mult decât un fel de papagal politic, inodor, incolor, fără gust şi fără miros…. un fel de apă de ploaie.

  • Doina Pana este o Doamna! Judecand dupa calitatea comentariilor pe care le-ati postat in subsolul acestui articol, voi mai aveti o lunga evolutie inainte pana sa ajungeti sa intelegeti macar sensul cuvantului. 🙂

    • Domnule Andrei, vă întreb, cum se poate numi o persoană care a venit cu tolba plină de „minuni” în 29.09.2013 şi ne-a dat „15 veşti bune din economie”? Eu cred că o doamnă care se respectă nu apelează la obiceiurile proaste ale lui Pinocchio.

  • Aceasta bunicuta da pe dinafara de atata scoala comunista cata are in dansa.. Este imaginea bataii de joc la adresa tinerilor in randul carora somajul a sarit de 25%..

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.