Legea iniţiată de 50 de parlamentari PNL prin care defrişările ilegale de păduri pe suprafeţe mai mari de un hectar sunt considerate printre vulnerabilităţile la adresa siguranţei naţionale a fost promulgată de președintele României Klaus Iohannis.
Potrivit proiectului, defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, reducerea fără aprobări legale a consistenţei unui arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic, exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor vor fi încadrate la vulnerabilităţi la adresa siguranţei naţionale.
Sunt considerate amenințări la adresa siguranței naționale ”orice acţiuni sau inacţiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic şi piscicol, apelor şi altor asemenea resurse, precum şi monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinţe la nivel naţional sau regional”.
Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, deoarece termenul limită de dezbatere, 29 septembrie, a fost depăşit, iar ulterior, în luna decembrie, a trecut de votul Senatului, în calitate de for decizional.
Iniţiativa legislativă a fost semnată de 50 de parlamentari PNL.
Adaugă comentariu