Directorul Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” Bistriţa, Alexandru Câţcăuan, ne-a prezentat, joi, Autorizaţia de încredere nr. 0000168, eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale în data de 1.08.2000 urmare a Hotărârii CNEAIP nr. 48/27.05.2000 care permitea unităţii şcolare să organizeze cursuri de asistent medical generalist, asistent medical de laborator, asistent social şi asistent de radiologie. Cum nu există un termen de valabilitate trecut pe acest document, Alexandru Câţcăuan susţine că este valabil şi în prezent.
„Autorizaţia aceasta e valabilă până la ridicarea prin ordin de ministru. O şcoală nou-înfiinţată trebuie să fie sub patronajul unei fundaţii. Şcoala nu are personalitate juridică, nu are voie să angajeze contracte, nu are voie să facă nimic. Totul se face prin asociaţie sau fundaţie. Şcoala Carol Davila a funcţionat din 1992 şi abia în 2000 a obţinut autorizaţie. Este autorizată să organizeze învăţământ. Există o diferenţă între autorizare şi acreditare. După autorizare, în termen de cinci ani minimum poţi depune dosar de acreditare. Dacă sunt autorizat, nu pot susţine examenul de licenţă la mine şi merg la o şcoală de stat sau la una privată, dar acreditată. Nu e obligatoriu să te acreditezi. După primele două promoţii poţi să ceri acreditarea, te adresezi ARACIP. Când ai documentul acesta (autorizaţia de încredere -n.r.) de la ministru, poţi să funcţionezi legal. Nu la nesfârşit, până îţi depui actele să te acreditezi”, a spus Alexandru Câţcăuan.
El a explicat că Şcoala „Carol Davila” a funcţionat până în anul 2009 în baza autorizaţiei pe care ne-a prezentat-o, an în care s-au întrerupt cursurile. „Dr. Mariana Zamă a închis şcoala în 2009 fiindcă, de la 400-500 de elevi câţi erau în 2000, a ajuns la 15 elevi. Doi ani nu a mai funcţionat şcoala. Din 2009 până în 2011 nu a mai funcţionat. În 2010, am preluat patrimoniul şcolii. Doamna dr. Zamă a plecat la Cluj, iar preşedinta fundaţiei, Teodora Palaghianu, s-a pensionat şi a plecat la Suceava. Nevasta mea era vicepreşedinte şi a preluat conducerea fundaţiei. Am preluat patrimoniul, am întocmit un dosar şi ne-am dus la ARACIP în 5.09.2011. Eu nu am ştiut că autorizaţia mai e valabilă. Am crezut că nu mai e valabilă. Am lucrat vreo trei luni la dosar ca să obţin autorizaţie pentru mai multe meserii. Am crezut că o iau de la capăt, inclusiv pentru asistent medical de nutriţie, de farmacie. M-am dus cu documentele, le-am înregistrat şi a început evaluarea. Cei de la ARACIP m-au întrebat de ce vreau să mai cheltui 5000 de lei. Mi-au spus să depun o cerere de sistare a procedurii de autorizare fiindcă e valabilă autorizaţia mea pentru profilul asistent medical generalist. Noi am întrerupt şcoala doar doi ani, iar ciclul de pregătire pentru acest profil e de trei ani”, a spus Alexandru Câţcăuan.
El a explicat că celelalte profiluri, asistent medical de laborator, social şi de radiologie, meserii în care pregătirea durează doar doi ani, nu au mai putut fi autorizate. „Legea spune că, dacă ai întrerupt un ciclu de şcolarizare, nu mai ai voie să faci admitere şi trebuie să te reautorizezi. În schimb, pentru asistent medical generalist am întrerupt doar doi ani şi nu trei şi puteam continua. Prin ordin de ministru (semnat de Daniel Funeriu -n.r.) s-a ridicat dreptul de admitere pentru celelalte trei, a rămas valabilă autorizaţia pentru asistent medical generalist. Auzind aceste lucruri, nu am mai plătit 5000 de lei, am retras cererea şi am primit ordinul de ministru prin care am putut face înscrieri pentru asistent medical generalist. Mi-au spus să fac dosar de acreditare. Nu mi-au mai dat timp de respiro fiindcă am lungit-o, nu din vina mea. ARACIP-ul şi Ministerul răspund. Eu nu-mi puteam permite să mă joc”, a spus Alexandru Câţcăuan.
El a recunoscut că ordinul ministrului a fost foarte greu de înţeles chiar şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. „Eu am avut primul hop la ISJ. Nu au înţeles ordinul ministrului. Au bâjbăit. Mi-au spus că nu am voie să fac admitere, dar eu sunt jurist, iar un act juridic trebuie să-ţi spună ce nu ai voie să faci, nu ce ai voie”, a spus Câţcăuan.
Întrebat dacă nu ar fi trebuit să-i fie retrasă autorizaţia iniţială pentru a fi eliberată alta cu specializările autorizate, Alexandru Câţcăuan a spus că nu ştie. „Eu execut, nu pot să mă duc şi să le spun să mi-o schimbe. Autorizaţia nu zice că nu am voie să funcţionez. Ordinul de ministru îmi spune ce-mi interzice, nu ce am voie. Ordinele sunt semnate de consilierul juridic al ARACIP, preşedintele ARACIP. Autorizaţia e valabilă doar parţial, dar eu fac parţialul acela (asistent medical generalist -n.r.). Dacă făceam altceva, puteai să mă razi. Această specializare stă în picioare, iar elevii noştri vor da licenţa la Târgu Mureş şi Beclean. Nici şcoala de stat nu e acreditată, cea de la Liceul Sanitar. Sunt în aceeaşi situaţie ca şi noi. Credeţi că ISJ ne accepta în reţeaua şcolară dacă nu aveam autorizaţie? Nu se joacă cu aşa ceva! Am avut un meci cu Camelia Tabără (inspector şcolar general -n.r.). Două ceasuri a stat aici şi s-a uitat prin documente. S-a lămurit. Altfel mă primeau? Lor le dau toate statisticile. Cineva e răuvoitor”, declară el.
În ceea ce priveşte transferul celor 32 de elevi care au părăsit şcoala până în 15 septembrie, Alexandru Câţcăuan a declarat că o parte au plecat din cauza taxei de şcolarizare care a crescut anul acesta de la 1500 de lei la 2000 de lei, iar alţii fiindcă lucrau şi nu puteau frecventa şcoala unde absenţele nu ar fi acceptate.
El neagă că ar fi cerut mai mult de 150 de lei taxă pentru transfer. „Noi nu ne-am gândit că va apărea fenomenul plecatului în masă pentru că au fost multe de făcut după reluarea activităţii. Mai bine refăceam tot şi o luam de la capăt. Sunt om la 60 de ani şi nu-mi bat joc de nimeni. Sunt om de onoare. Mai bine îmi acceptau dosarul şi plăteam 5000 de lei – bani luaţi împrumut că nu aveam bani atunci – şi nu aveam atâta bătaie de cap. E mai greu să cosmetizezi o babă şi să o faci fată mare. Nu e Carol davila o babă. E o glumă, dar aşa se întâmplă. În ce priveşte taxa de transfer, nu am cerut niciodată 800 de lei, nici 500 de lei, ci 150 de lei. Uitaţi-vă la cine pretinde că am cerut aceste taxe şi spuneţi dacă e de încredere”, a spus Alexandru Câţcăuan.
Referitor la scandalul iscat de Anca Cârcu, Alexandru Câţcăuan a spus: „Anca face nişte greşeli, dar este treaba ei. Eu nu vreau să-i stric imaginea. Eu am motive să-i propun ceva? Ce motiv aş avea eu să-i propun unui elev să nu se transfere? A venit, deşi era în timpul trimestrului, că vrea să plece. I-am dat hârtiile. Le-a cerut sub presiune. S-a dus pe la ISJ, nu ştiu ce i-a răspus ISJ. Cert este că ISJ nu ne-a interzis să funcţionăm. Chestiunile particulare nu le discut. Anca Cârcu a fost o elevă a acestei şcoli şi atât. Relaţiile din afara şcolii – că ne-am întâlnit la o cafea – nu fac obiectul discuţiei despre şcoală. Nu mă interesează de ce a făcut ce a făcut, nici cine e în spatele ei. Niciun cuvânt de denigrare nu am la adresa ei. Singură a venit, singură a plecat. Eu nu ştiu de înregistrări. Dacă face înregistrări ilegale, ştiţi ce prevede Codul Penal. Sunt organe abilitate care se ocupă de aceste aspecte. E periculos ce face, dar eu nu am treabă cu Anca Cârcu. Putem convieţui în acest oraş amândoi fără să ne batem şi să ne scoatem ochii. I-am arătat toate actele şi i-am spus că e decizia ei să plece, numai să nu regrete pentru că pierde un an”, a spus Alexandru Câţcăuan.
El a dat asigurări că elevilor transferaţi la alte şcoli li se va recunoaşte perioada care au învăţat la Şcoala „Carol Davila” Bistriţa şi că nu există niciun pericol ca actualii elevi să aibă probleme cu diplomele.
Cristiana Sabău
E cuvantul d/lui director impotriva noastra, noi cei care am plecat 17,cum poate zice ca nu au cerut 800 apoi 500 iar in final a ramas 150? Suntem atatia martori!
Felicitari timponline, cred ca aceasta atitudine trebuia sa o aveti de la inceput, sa nu dati crezare unor pareri nefondate, oricum va spun ca am investigat ai eu cazul in masura posibilitatilor mele si confirm cele spuse de dl. Catcauan. Il felicit pentru atitudinea decenta pe care o are fata de doamna Carcu, si le doresc mult succes amandorora.
Ne bucuram ca sunt in regula cu actele si ca nu o sa avem problem pe viitor acesta este un lucru bun! Acum la emisiune a zis sa mergem sa ne facem cerere sa ne dea banii inapoi, dar de ce ne/au cereut daca acu vrea sa ni dea inapoi?
Am terminat la Scoala sanitara Carol Davila in anul 1995,am dat examenele la Scoala sanitara de Stat,lucrez din 1996 impreuna cu toti absolventii acelor ani care nu au plecat din tara din cauza salariilor,insa nu am avut obstacole la angajare ca am terminat o scoala privata…..,Daca elevii scolii Carol Davila sunt dispusi sa isi dea examenele finale la alta scoala , credeti-ma ca nu e nici o problema si nici o diferenta,decizia le apartine.
Mult succes domnule Catcauan,
Cu multa stima ,
O fosta eleva
dupa declaratiile facute de domnul Catcauan rezulta ca suntem 32 de mincinosi si oameni de neincredere iar el pozeaza in imagine de Maica Sfanta.Doar nu o sa isi taie singur craca de sub picioare si sa recunoasca impunerea unei taxe de 800 de ron pentru transfer.de aceasta taxa stiu si colegii ramasi la C.D. desi nu stiu daca ar avea curajul sa declare asta. Deci domnule Catcauan cine minte , noi astia 32 sau dumneavoastra?
Atat va spun, nu sunteti in regula cu actele si oricat ati face tot nu puteti fi. Daca doriti compromiterea altor persoane, o puteti face, dar in regula nu puteti fi legat de acte, Daca Mihaiela isi tine promisiunea cu emisiunea si cheama un jurist, e de ras ce prezentati si Lucian si Miha trebuie sa-si ceara scuze. D-nul director jurist Catcauan Alexandru a cerut initial de la fiecare elev TAXA pentru transfer 800 lei pe urma 500 lei si in final 150 lei pt transfer, taxa schimata in decurs de cateva ore, pe chitanta scrie foie matricola si transfer ceea ce nu e specificat in contract … si ati zis la emisiune ca le veti da inapoi elevilor taxele … intrebarea e de ce i-ati luat? Si daca ziceti ca nu a cerut 800 – 500 lei ci numai 150 lei … eu vin cu cei 32 elevi care sunt martori si sustin asta … ce veti faceti atunci d-le Catcauan? Iar partea care tine de inregistrat, da, v-am inregistrat, mi-ati dat voie asta, ati spus da. Arat inregistrarile organelor competente cand se va trezi cineva sa le solicite, totul conform legii, nu sar peste, nu imi permit. Momentan avem de dat salarii mari celor care ar trebui sa ne faca mai corecti intre noi dar vad ca ei nu doresc sa se implice… D-le Catcauan, elevii cei 32, nu plecau daca dvs. le aratati autorizatia, dar cum nu ati avut, i-ati pierdut. Ceea ce ati aratat la TVB, a fost pt TVB, pt mine nu. Voi merge pana la capat. Usor cu afurisenile la preoti. Nu ma intereseaza amenintarile din intunericul sufletului tau, te chem in lumina sa imi arati actele, am vazut ca nu le ai, incep alte demersuri. Prostia dvs. si neregulile sunt mari, dar deasupra tuturor exista un D-zeu. Nu ma razbun decat pe sistemul prin care ati invatat sa inotati… Interesant este ca nici macar politicul nu intervine … vedeti ca aveti de ne cerut voturi pt europarlamentare….
https://www.facebook.com/carcu.vioricaancuta
atit de frumos vorbesti tu Ana ,dar nu ai reusit sa iei un amarit de BAC asa ca esti redusa rau draga ,,,ceteste ,, si tu un pic prin carti ,daca sti , si o sa vezi ca inregistrarile tale daca sunt o sa i-ti faca mai mult rau decit bine .CITESTE si poate la anu iei BAC-ul si te faci procuror si atunci o sa fie vai si amar de lege .BAFTA ,fii tare pacat ca prostia nu doare
tu draga acarcu te ei de personalitati cu studi superioare nu mai sti cum sa apari in presa ca ne ai facut bistrita de ras rusine ancutooooo lasa oameni impace cu ai 2 clase ca trenu si baldovin 3 clase ca marfaru rusine rusine lasa oameni im pace
Anca Carcu se vede ca esti disperata dupa publicitate ti s-au terminat banii??De ce mai continui cu circu asta…nu ai fost in clar cu aceasta scoala te-ai retras din cate am inteles ti s-au inapoiat banii…care iti mai este problema?
Cand ai mers la aceasta scoala ai declarat „ca nu esti interesata sa profesezi aceasta meserie ci doar sa vorbesti din curtea sanatatii” si in ziare declari ca vroiai sa devii una dintre cele mai bune asistente! :))):)))
Pacat ca una ca tine injoseste o scoala cu prestigiu din care au iesit oameni de succes…mi-ar fi rusine !!
Aaa consider ca ar fi cazul ca inainte de a aparea la televizor ar trebui sa se faca la persoana respectiva un test psihologic 🙂
La orice scoala se cere o taxa de transfer. Eu am fost studenta la o anumita universitate, si m-am transferat in anul al doilea la o alta si am platit o taxa obligatorie de transfer de 150 de lei si 100 de lei am platit pt foaia matricola. Aceasta taxa se practica la orice scoala privata din Romania, informati-va!
Intradevar Maria este o taxa de transfer doar ca la noi in contract nu exista! Am avut colege care s/au mutat la C.D de la H.C doar ca ele aveau asta speculat in contract si au fost nevoite sa platesca inainte sa plece! Informeaza/te tu mai bine la un avocat ca noi am facut/o!!