Sport

ASA Tg. Mureș – Gloria, în direct la TV. ”Dacă te mulțumești cu puțin …

Rombat

Gloria Bistrița va juca în etapa a 9-a din Liga 2 la fotbal în deplasare cu ASA Târgu Mureș. Meciul dintre cele două echipe va încheia runda.

Partida se va disputa marți 7 octombrie, de la ora 20.00, și va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Gloria vine după două înfrângeri consecutive și se află pe locul 18, în timp ce ASA Târgu Mureș ocupa locul 5 înaintea acestei etape.

”Avem un program, să nu-l numesc infernal, dar extrem de complicat, început de la meciul cu Reșița, care anul trecut s-a bătut la promovare, a urmat Bihor care momentan este pe locul 2, mergem la Târgu Mureș, echipă pe loc de play-off, apoi vine Chindia, o echipă în creștere care a bătut-o pe Steaua cu 3-0, mergem la Sepsi care nu mai are nevoie de nicio prezentare, după care vine FCSB în Cupa României, apoi avem acasă cu liderul Corvinul, ultimele trei într-o săptămână. Vom încerca să scoatem maximum din ce putem, de la orice meci. Nu jucăm cu gândul să scoatem puțin pentru că în momentul în care te mulțumești cu puțin poate că nu vei lua nimic, în momentul în care îți propui să iei mult poate vei obține ceva, așa că ne propunem să câștigăm fiecare meci”, spune antrenorul Gloriei, Nicolae Grigore.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.