Sport

Când ar putea începe lucrările de construcție a stadionului din Unirea

Rombat

Construirea stadionului din Unirea, aflată pe lista obiectivelor majore de investiții prin CNI, în valoare de circa 318,3 milioane lei, ar putea începe cel mai devreme în toamna anului viitor.

”Sper să se termine contestațiile la stadion și să începem partea de proiectare a stadionului. Cred că din 2027 lucrul efectiv. În funcție de cine va câștiga licitația, de ce resurse proprii, de ce mai reușim să punem și noi de la Consiliul Județean, nu exclud varianta să începem și în toamna anului viitor, dar cel târziu în 2027”, a declarat președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Obiectivul de investiții ”Construire stadion, localitatea Unirea, str. Aerodromului nr. 33 Bistrița” (318.369.000 lei, prin CNI, termen de finalizare 2028) se află pe lista proiectelor de investiții publice semnificative, prioritizate de Ministerul Finanțelor, pentru finanțare prin Legea bugetului de stat pe 2026, alături de ”Construire pavilion deținere, 500 locuri, pentru Penitenciarul Bistrița” (105.268.000 lei, prin CNI, termen de finalizare 2027) și ”Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița” (93.408.000 lei, prin ANAR, termen de finalizare 2029).

Stadionul pentru fotbal are prevăzut un regim de înălțime parter + 2 etaje + etaj tehnic, cu o capacitate de 12.388 de locuri (spectatori, VIP, media, locuri pentru persoane cu dizabilități), tribune acoperite, anexe sportive și tehnice, dotări pentru public, spații VIP, spații pentru alimentație și comerț, spații pentru presă și săli pentru conferințe și activități de protocol, spațiu expozițional, spații administrative, spații de cazare pentru sportivi, spații pentru alte discipline sportive, cu circuit închis (pentru sportivi de performanță) și respectiv circuit deschis pentru publicul general. Terenul predat de Consiliul Județean către CNI pentru construirea stadionului are o suprafață de 67.500 mp, care ar urma să cuprindă și spații plantate, spații pentru circulație auto, pietonală și velo, mobilier urban, panouri de informare, adăposturi, pergole, grupuri sanitare, spații pentru depozitare și întreținere, locuri de joacă pentru copii.

14 comentarii

  • Sper sa nu incepe niciodata construirea! Este risipa de bani pentru un proiect cu dedicatie fara folos pentru comunitate. Daca totusi se va face, macar o mai echipati cu panouri solare si baterii ca sa fie cit de cit autonom energetic pe urma. Intretinerea cit o sa costa lunar pentru doua evenimente de cite 4 ore? Megalomania atinge valori incredibile. Panem et circensis.

    80
    10
  • Obiectiv major de investiții era o centura ocolitoare, nu un stadion!
    E o strategie nemaivăzută pentru dezvoltarea durabilă a orașului: atunci când toți locuitorii vor petrece o bună parte din viața lor blocați în trafic, stadionul va deveni automat cea mai populară sală de așteptare și loc de socializare.
    Putem spune că niciun alt oraș nu își pregătește atât de bine fanii pentru presiunea emoțională a unui derby: dacă reziști traficului, reziști oricărei înfrângeri pe teren.
    Prioritățile sunt clare: mai întâi divertismentul, apoi, poate peste un deceniu sau două, lucruri banale precum fluidizarea circulației. Bravo, o abordare cu adevărat curajoasă!

    81
    4
    • Cand este vorba despre o lucrare de asemenea anvergura ca si altele care au fost dar fara vreun obiectiv strategic pentru Orasul Bistrița, ar trebuii un vot pentru ce isi doresc bistritenii ..Centura,drumuri modernizate,poduri sau acest Stadion..

      14
  • Din păcate proiectele majore gen centura orașului nu sunt importante. Cu toate aceste proiecte inutile, tocătoare de bani, creatoare de haos citadin, aducătoare de profituri uriașe firmelor de casă și celor din administrația publică locală nu pot decât să constat că cei din ,,fruntea” județului sunt cei mai tari artileriști pe care i-am văzut, specializați în tunuri de mare calibru, cu placă de bază solidă (membrii de partid), școliți în trageri fără vizualizare directă, însă preciși în a-și atinge obiectivul nedeclarat de a detona orice se poate. Nici măcar nu se camuflează pozițiile de tragere, toată lumea știe cu ce se ocupă însă cei din,, asanarea poligonului” dorm în bocanci(poliție, DNA, procuratură și alte instituții cu simplul rol de observatori). Se pare că încă muniție mai este destulă, așadar vom auzi în continuare,, explozii” financiare. Doamne dă ca măcar din prostie să se producă un ,,incident de tragere” și să vi se confiște jucăriile, funcțiile și de ce nu un pic din libertate ⛓️‍💥.

    19
    1
  • O investitie inutila consumatoare de bani pentru megalomania unui politician local, la fel ca multe alte investitii. Exista cel putin 10 investitii prioritare in fata acestui stadion. Pentru ce o asemenea cosntructie, pentru concerte ?! – avem sala care oricum sta mai mult goala si un stadion existent la fel de gol, fotbal ?! – care fotbal?! avem o echipa care se chinuie in divizia a doua, poate se gandeste ca in 3-4 ani o sa-i ridicam ode lui Georgescu – Georgescu , Ceausescu, Kim Ir Sen, Kim Jong Un tot aia. Va fi doar un colos hiper consumator de resurse inutil. Eu zic sa mai taie niste bani la profesori si in sistemul medical si sa mai faca inca un stadion la Beclean sa nu-i puste la celalalt o vena de ciuda, vorba aia, fiecare cu jucaria lui…

    21
    1
  • Oare trebuie sa fii ignorant, arogant sau batut in cap sa nu intelegi ca bistritenii nu vor prostia asta?

    Ce fel de minte trebuie sa ai ca sa indatorezi populatia cu 50 de milioane de euro in timp ce le ceri sa fie solidari si sa suporte consecintele deficitul bugetar marind toate taxele si birurile care s-au putut mari?

    24
    1
  • Buna ziua . Intr-o societate civilizata nu exista echipe profesioniste din bani publici !!! Iar cel mai elocvent exemplu este echipa de handbal feminin Vipers Kristiansand castigatoare de Champions League care sa desfiintat pentru ca pur si simplu nu sa gasit finantare . Unde ? In Norvegia o tara cu unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai din lume . De ce ? Pentru ca absolut tot se ia in ordinea prioritatilor . Bunastarea cetatenilor ,infrastuctura etc etc etc . In frumosul nostru judet este mina de aur a hanbalului feminin si unde problemele sunt multe si grave la un nivel alarmant . Un organizator de alba -neagra nu poate fii un manager ,never ever . Norvegienii sunt prosti -noi suntem destepti .
    Chiar daca Gloria ar castiga Champions League de 3 ori consecutiv iar pseudo echipa de fotbal ar promova teoretic in Liga 1 nu ar aduce nici un plus valoare judetului .
    Sarbatori fericite Timp Online

    17
    1
  • Chiar dacă banii sunt fonduri nerambursabile, ar fi de preferat să fie investiți în școli, grădinițe, infrastructură și medicină – domenii de care beneficiază toți oamenii, nu doar o categorie restrânsă, cum sunt sportivii. Aceste investiții au impact direct asupra educației, sănătății și calității vieții și ar trebui să fie o prioritate atunci când vorbim de bani publici proveniți din taxe.

    17
    1
    • @Valentin

      Aveți dreptate 🙂 După ce am citit și celălalt articol, mi-am dat seama că nu finanțarea era neclară, ci lectura mea incompletă. Este, într-adevăr, credit rambursabil pe 15 ani. Mulțumesc!

  • Unul dintre cele mai simple si legale moduri de ” ciordeles ” este constructia de lucruri inutile prin intermediul firmelor de casa . Va vedem , va stim si o sa va trimitem la lada de gunoi a istoriei speram cu o escala la beciul domnesc 😡😡😡

    8
    3
  • Motto:
    “Nimeni nu e destul de inteligent ca să poată convinge pe un prost că e prost”.
    (La Fontaine)

    De la bun început trebuie spus că nici pe departe mutarea stadionului “Jean Pădureau” din parcul municipal pe păşunea din Unirea nu este o prioritate pentru oraşul Bistrita. In plus este vorba de o mare prostie fiindcă în toate orasele mari stadionul se află în apropiere de zona centrală , astfel incat oamenii sa se poată deplasa usor la diferite evenimente sportive sau culturale organizate acolo. De aceea, National Arena din Bucuresti, Cluj Arena din Cluj sau Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, au fost reconstruite pe locul vechilor stadioane.
    Obsesia mutării stadionului “Jean Pădureanu” din parcul municipal pe păsunea din Unirea este mai veche si apartine presedintelui CJ Radu Moldovan, care, în lipsă de de idei, vine de fiecare dată cu această prostie spre dezaprobarea multor bistriţeni scandalizaţi.
    (Vezi: https://timponline.ro/ce-sanse-sunt-sa-apara-blocuri-in-locul-stadionului-jean-padurean/)
    Ba mai mult, prin anul 2019 a existat chiar si un sondaj de opinie referitor la ce cred bistrițenii despre demolarea stadionului „Jean Pădureanu”. la care 81% din bistrițenii care au răspuns – s-au declarat categoric împotriva demolării stadionului si doar 19% ar fi de acord cu demolarea. Sondajul a avut un impact pentru peste 21.510 persoane, aproape 4.000 de interacțiuni, peste 70 de comentarii, 39 de distribuiri și 4.200 de voturi.
    Rezultatul sondajului arăta că 81% din bistrițenii care au răspuns – s-au declarat categoric împotriva demolării stadionului, in timp ce numai 19% ar fi de acord cu demolarea. Prin urmare, cei care vremelnic sunt la administratia orasului trebuie să tina seama de opinia publica si nu sa faca totul dupa mintea lor cea proasta, ca doar nu sunt pe propria lor mosie.
    Asadar, Stadionul Gloria, numit în prezent “Jean Pădureanu” reprezintă un reper de suflet al bistritenilor si un important obiectiv în istoria orașului, fiind construit în urmă cu peste 90 de ani, în mandatul primului primar român al Bistritei- Corneliu Mureșan, al cărui bust a fost dezvelit în Piata Petru Rareș. In plus, la Stadionul „Jean Padureanu” din parcul municipal la care odată cu lucrările de montare a instalatiei de nocturnă dată in folosintă in anul 2009, a fost refăcută suprafata de joc la terenul central, aceasta fiind in prezent la standard european. Gazonul terenului central dispune de o instalatie de irigat automatizată, de o instalatie de incălzire modernă si de un drenaj conform normelor in vigoare. Pentru pregătirea si intretinerea terenurilor, clubul Gloria a achizitionat atunci si cele mai moderne utilaje. La tribuna a 2-a au fost modernizate spatiile de sub tribună, fiind amenajate vestiare, săli, spatii de refacere, grupuri sanitare, sală de fortă. Spatiile aferente mass-media au fost deasemenea renovate, ziaristii sportivi dispunând de cele mai bune conditii de lucru, inclusiv acces la Internet wireless. De asemenea au fost amenajate spatiile de sub peluză, unde a fost realizată cantina pentru sportivi, dotată cu bucătărie, sali de mese, grupuri sanitare si toate dependintele necesare. Toate acestea s-au facut atunci cand clubul Gloria era pe cai mari in prima ligă . Evident aceste amenăjari mai trebuie si intretinute.
    Pe de altă parte, valoarea de 318.369.000 lei, pentru stadionul din Unirea nu este asigurată integral prin CNI, iar administraţia locală trebuie să contribuie la cofinanțarea construcției stadionului cu 25% a ceea ce reprezintă 66 milioane lei, bani pe care urmează să-i obţină dintr-un împrumut bancar.

    6
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.