Actualitate

Extinderea rețelelor de apă și canalizare prin Contractul de Lucrări 11, la final

Rombat

Aquabis SA anunță finalizarea cu succes a contractului de lucrări CL 11 – ”Extindere alimentare cu apă în comunele Braniștea, Ciceu Mihăiești, Petru Rareș și extindere canalizare în Petru Rareș și Uriu”, parte a proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud.

Contractul a fost implementat de Asocierea Mis Grup SRL (lider), Aqua Serv SA, Dianova Instal SRL, Prodeximp SRL și Edas Exim SRL și a avut o valoare totală de 55.553.036,63 lei, fiind finanțat în proporție de 79,90% din fonduri europene, 12,22% din bugetul de stat, 1,88% din bugetele locale ale comunelor beneficiare și 6% din surse proprii.

Lucrările au fost realizate pe parcursul a 44 de luni și au vizat extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare în comunele beneficiare. În cadrul acestui contract au fost instalate 28.150 m de conducte noi de distribuție a apei și 9.438 m de conducte de aducțiune, contribuind la creșterea capacității și a fiabilității sistemelor existente.

Rețeaua de alimentare cu apă este dotată cu 70 de cămine de vane, 964 de cămine de branșament și 29 de hidranți, iar pentru asigurarea funcționării optime a sistemului au fost puse în funcțiune două stații noi de pompare a apei potabile. De asemenea, a fost realizată o nouă gospodărie de apă la Braniștea, care include o rezervă de înmagazinare și o stație de clorinare, contribuind direct la creșterea siguranței și a calității serviciului de alimentare cu apă.

În ceea ce privește infrastructura de canalizare, lucrările au inclus execuția a 24.420 m de conducte noi, precum și a 1.206 m de conductă de refulare. Rețeaua este completată de 620 de cămine de vizitare și 909 cămine de racord. Totodată, au fost reechipate 7 stații de pompare apă uzată și au fost realizate 10 stații noi.

”Finalizarea acestui contract reprezintă un pas important în consolidarea infrastructurii publice de apă și canalizare din județul Bistrița-Năsăud, asigurând condiții tehnice moderne pentru operarea serviciilor și premise solide pentru dezvoltarea pe termen lung a comunităților deservite”, a menționat Aquabis într-un comunicat.

Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.