Economie

Atenție la taxele vamale! Ce trebuie să știe cei care aduc mașini din afara UE

Persoanele fizice și juridice care achiziționează autovehicule, remorci sau alte bunuri din afara Uniunii Europene au obligația să declare vehiculul la Vamă și să plătească taxe. Întrucât la înmatriculare nu li s-a cerut dovada achitării lor, unii au omis să le plătească.

”În urma unei adrese primite de la Serviciul de Înmatriculări, au fost 50 de cazuri de vehicule înmatriculate fără a veni la noi la Vamă să îndeplinească formalitățile vamale și e important ca să se cunoască legislația pentru a se evita plățile suplimentare de dobânzi și penalități de întârziere”, a declarat, de curând, Florin Boroș, șef Birou Vamal de Interior Bistrița.

S-a întâmplat așa cel mai probabil pentru că, prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 181 din 31 octombrie 2024 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizațiilor de circulație provizorie sau pentru probe, a fost eliminată obligativitatea prezentării dovezii efectuării formalităților vamale la momentul înmatriculării autovehiculelor și remorcilor provenite din străinătate. Ordinul a intrat în vigoare la 15 noiembrie 2024 și a abrogat prevederile Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006, care impunea prezentarea documentelor vamale în original sau copie legalizată.

Însă eliminarea acestei obligații la înmatriculare nu înseamnă că formalitățile vamale nu mai trebuie efectuate.

În cazul importurilor de bunuri din afara Uniunii Europene – din state precum Elveția, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit sau China – este obligatorie realizarea procedurilor vamale de import și plata drepturilor vamale aferente. Aceste drepturi includ taxele vamale și taxa pe valoarea adăugată (TVA), care trebuie achitate atunci când bunurile sunt puse în liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene.

Obligația este prevăzută în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu modificările și completările ulterioare, legislație armonizată cu Regulamentul nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, care stabilește Codul vamal al Uniunii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.