Economie Recomandări

Adaosul la alimente, plafonat. Urmează reducerea accizei la carburanți

Coaliția de guvernare a decis plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni.

Astfel, limitarea adaosului comercial pentru alimentele de bază se prelungește până la 30 iunie. Categoriile de alimente pentru care adaosul comercial a fost plafonat și până acum sunt: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu “000” până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard); carne proaspătă porc (carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc); legume (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi); fructe (mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână – 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame.

În ceea ce privește criza din energie și impactul creşterii preţurilor la carburanți, principala măsură luată în calcul este reducerea accizei la carburanți. Măsura va viza în principal motorina, unde majorările de preț au fost cele mai consistente.

În perioada imediat următoare vor fi adoptate aceste măsuri pentru protejarea cetăţenilor şi menţinerea echilibrelor economice.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.