Roboții au captat întreaga atenție a numeroșilor participanți la cea de-a cincea ediție a Târgului de Viitor care a început miercuri la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și va continua joi. Au fost aduși din Cluj, Timișoara sau Suceava tocmai pentru a-i atrage pe viitorii absolvenți de liceu spre universitățile din aceste orașe.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) – care are o extensie și la Bistrița – a venit cu ”Pepper” și ”Patrocle”.
”Pepper” este un robot umanoid social, care poate comunica verbal, recunoaște fețe și emoții și oferă informații prin intermediul unei tablete integrate. În cadrul UTCN, ”Pepper” este folosit în proiecte de inteligență artificială, în activități didactice și în demonstrații publice, având rolul de a explora relația om-robot și aplicațiile practice ale asistenților inteligenți.
În schimb, ”Patrocle” este un robot de tip patruped (asemănător unui câine), orientat spre mobilitate și control robotic. El este utilizat în special pentru demonstrarea echilibrului, deplasării autonome și a tehnologiilor de navigație. Rolul său este mai tehnic, fiind relevant pentru studiul roboticii mobile și al sistemelor mecanice avansate.
”UTCN are specializări noi inclusiv pe zona de AI în producție, ne pregătim cu o nouă linie de studii: robotizare în industrie și automatizări, după care sperăm să adaptăm și restul programele la ce se cere pe piață. Noi schimbăm tot timpul și materiile, și conținutul. Încercăm să păstrăm trendul dat de universitățile din vest”, a spus prof. dr. inginer Călin Neamțu, directorul Departamentului de ingineria proiectării și robotică de la Facultatea de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca, la fel ca și Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava au adus și ele roboți care s-au plimbat prin curtea Muzeului și i-au invitat pe elevi să aleagă universitățile pe care le reprezintă.
Zeci de elevi au venit să vadă ce oportunități de carieră au și au putut afla de la conf. univ. Irina Salanță de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca că se pot înscrie la concursul pe care FSEGA îl organizează în 16 mai și care le oferă posibilitatea să fie admiși la facultate cu media 10 direct din clasa a XI-a și a XII-a.
”Bonificațiile primite în concurs se pot folosi la noi indiferent ce specializare își vor alege în continuare. Concursul îl organizăm doar fizic pentru că ne dorim ca elevii să vină să ne cunoască și să vadă infrastructura noastră foarte frumoasă. Ne dorim să se împrietenească cu facultatea, nu doar să participe la acest concurs”, a spus Irina Salanță, originară din Bistrița.
”La a cincea ediție a Târgului de Viitor, avem aproximativ 30 de delegații universitare din toată țara. Eu cred că e un lucru extraordinar pentru elevi pentru că am reușit să-i aducem pe toți la Bistrița. Văd că de la an la an, numărul de universități participante e tot mai mare. Vin cu elemente tot mai sofisticate. Până la urmă, ei sunt avangarda tehnologiei și e extraordinar că le pot prezenta elevilor. Sunt mândru că am putut organiza din nou la muzeu acest eveniment, avem noroc și de vreme bună, anul acesta”, a spus Gavrilă Urs, de la Asociația POV 21.
La deschiderea oficială a Târgului de Viitor au participat primarul Gabriel Lazany, managerul Muzeului, Alexandru Gavrilaș, și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud.
Joi, Târgul de Viitor va continua între 12.00 – 16.00.
















Adaugă comentariu