Două echipaje de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și SVSU Maieru au intervenit la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case în localitatea Anieș, informează ISU Bistrița-Năsăud.
Incendiul s-a extins la a doua casă. S-au mai alocat SVSU Șanț, SVSU Rodna și încă o autospecială de stingere de la Detașamentul Bistrița. Suprafața afectată la prima casă este de aproximativ 120 mp și aproximativ 70 mp la anexa alăturată. La cea de-a doua casă au fost afectate fațada și geamurile.
ACTUALIZARE:
“La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului locuinței și al anexelor din spate, arderea fiind generalizată. Flăcările au cuprins și frunzișul din pădurea aflată în spatele imobilului, existând un risc major de propagare atât la locuințele și anexele învecinate, situate la distanță mică, cât și la pădurea de conifere din apropiere.
În urma incendiului, au fost afectate trei imobile. Au ars în totalitate acoperișul duplexului pe o suprafață totală de aproximativ 160 mp precum și acoperișul anexelor aferente, însumând circa 120 mp (60 mp fiecare). De asemenea, pereții și tavanele au fost afectate de temperaturile ridicate, precum de fum și acțiunea de stingere, fiind deteriorate și bunurile din interior. Cel de-al treilea imobil, situat la aproximativ un metru de focar, a avut fațada afectată de temperatură, iar patru ferestre tip termopan au fost sparte.
S-a înregistrat o victimă cu suspiciune de fractură, transportată la spital de către echipajul SAJ, precum și alte cinci persoane care au pretentat atac de panică, fără a necesita transport la spital. De asemenea, un câine de talie mare a fost salvat, acesta prezentând intoxicație cu fum și arsuri.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilita ca fiind efectul termic al curentului electric.
La intervenție au participat: un ofițer, două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Stației Sângeorz-Băi (7 subofițeri și 4 soldați gradați profesioniști), o autospecială de mare capacitate și o autospecială de intervenție la înălțime din cadrul Secției Năsăud (4 subofițeri), precum și forțe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Șanț (4 voluntari), Rodna (12 voluntari) și Maieru (6 voluntari), alături de 12 lucrători ai Ocolului Silvic Maieru.De asemenea, un număr de 10 cadre de la Stația Sângeorz-Băi și un cadru de la Detașamentul Bistrița, aflați în timpul liber, au fost prezenți și au sprijinit echipajele de intervenție”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.











Adaugă comentariu