Primăria Bistrița va continua să demoleze construcțiile ilegale de pe domeniul public și să amenajeze în locul lor locuri de parcare. ”Nu putem să mai acceptăm tot felul de construcții urâte care efectiv agresează vizual pe oricine”, își motivează decizia primarul Gabriel Lazany.
Până acum, au fost demolate construcții ilegale care ocupau de peste două decenii domeniul public în spatele Hotelului Bistrița. Odată eliberat locul, administrația locală va crea o cale de legătură pietonală între parcarea de pe strada Bistricioarei și strada 1 Decembrie, dar și circa 15-20 de locuri de parcare noi.
De asemenea, a fost demolată o veche casă de bilete lipită de sala de sport Gheorghe Bozga din Parcul Municipal, iar în locul ei au fost create trei locuri de parcare.
Au mai fost demolate și 9 garaje de pe strada C.R. Vivu, care, de asemenea, ocupau ilegal domeniul public.
”Am notificat proprietarii. Șase au fost desființate de către proprietari, iar pe trei le-am desființat noi. Costurile nu sunt mari fiindcă erau garaje din lemn. Acolo vom asfalta parcarea, vom amenaja și trotuarele. O să facem un trotuar de legătură între C.R. Vivu și strada Grădinilor și o să avem în total 20 de locuri de parcare”, a spus primarul Gabriel Lazany la AS TV.
Edilul a declarat că unii cetățeni care locuiesc pe str. Nicolae Bălcescu i-au semnalat, de asemenea, că există construcții ilegale, dar înainte de a se începe demolarea și acolo trebuie verificată situația în teren.
”Nu am văzut încă despre ce este vorba, dar pe măsură ce descoperim construcții ilegale pe domeniul public, le demolăm. Pe Dragoș Vodă sunt niște chioșcuri total inestetice despre care nu știu dacă mai au contract de ocupare a domeniului public. Dacă mai au, nu îl vom mai prelungi și le vom demola. Trebuie să facem curățenie în oraș, nu putem să mai acceptăm tot felul de construcții urâte care efectiv agresează vizual pe oricine”, a spus primarul.










Adaugă comentariu