După două tentative eșuate, Primăria Bistrița a găsit, în sfârșit, o firmă interesată să desființeze sensurile giratorii din mai multe intersecții și să regândească semaforizarea acestora. Lucrările ar putea fi finalizate până la 30 august, a anunțat primarul Gabriel Lazany.
”Am avut a treia licitație unde, în sfârșit, avem o participare. Cred că vom reuși să ne încadrăm în termenul de 30 august cu finalizarea acestui proiect și atunci o parte din sensurile giratorii vor dispărea. Semaforizarea se va regândi astfel încât să fie un management inteligent al traficului din oraș, un sistem de management care va monitoriza încărcarea cu autovehicule pe fiecare stradă și va putea lua decizii în timp real vizavi de timpii în care vor rămâne semafoarele active”, a declarat primarul Gabriel Lazany la Decisiv Online.
În decembrie 2024, primarul declara că această ”semaforizare inteligentă” prevăzută în oraș e total ineficientă pentru că aduce o îmbunătățire a timpului petrecut în trafic la ore de vârf de doar 4-6%.
”Trebuie regândit tot traficul din oraș, motiv pentru care am comandat altă variantă a studiului de trafic prin care să ia în considerare introducerea de sensuri (de deplasare -n.r.) unice și desființarea unor sensuri giratorii. Având în vedere că intersecțiile sunt semaforizate, sensurile pot fi obstacole în calea fluidizării traficului. Vreau să fie desființate sensurile de la Poșta Veche, Poliție, Winmarkt, Hala Decebal, de la intersecția străzilor Năsăudului cu Andrei Mureșanu, din față la Han“, a explicat primarul Gabriel Lazany AICI.
Un an mai târziu, primarul declara că vor fi desființate în primă instanță șapte sensuri giratorii din intersecții semaforizate întrucât acestea sunt ”un obstacol”: ”Sensurile giratorii sunt eficiente până la un anumit nivel de trafic. Dacă nivelul traficului depășește acel prag, deja nu mai sunt eficiente, încurcă. În momentul de față, noi avem o anomalie: sensuri giratorii semaforizate. Stai la intrare în sensul giratoriu la semafor 2, 3,5 minute, se face verde, intri în sensul giratoriu și trebuie să dai prioritate în sens că au verde toți”.
Sensurile giratorii care urmează să fie eliminate au fost amenajate în perioada mandatelor fostului primar Ovidiu Crețu.










O mostra clara de program de administrare a unui oras din partea primarului nostru. Azi zice una, dupa un an in functie de interese zice alta.Pe acesta il avem cu el defilam, cel mult pana la urmatoarele alegeri.
Cei drept ca va pune taxe noi (vezi vineta albastra) nu a amintit inainte de alegeri ,cu siguranta ar fi pierdut mai mult de 8 voturi.