Polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație, cu accent pe respectarea normelor de către bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice.
Controalele au avut loc marți în localitățile de pe Valea Bârgăului.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale pentru abateri comise de bicicliști și conducători de trotinete electrice.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea gradului de siguranță al tuturor participanților la trafic și prevenirea producerii accidentelor rutiere, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.










Adaugă comentariu