Economie

Adaosul comercial la alimentele de bază, plafonat până la sfârșitul anului

Camera Deputaților a votat, în calitate de for decizional, prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la data de 31 decembrie 2026.

Proiectul de lege a avut ca obiect de reglementare prelungirea termenului de aplicare al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 cu o nouă perioadă de 6 luni, respectiv până la 31 decembrie 2026, cu efecte în combaterea creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, în vederea menţinerii puterii de cumpărare a populaţiei pentru produsele de bază.

Categoriile de alimente pentru care adaosul comercial a fost plafonat și până acum sunt: pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități; lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepția UHT; brânză telemea de vacă vrac; iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame; făină albă de grâu “000” până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M; ulei de floarea-soarelui până la 2 l; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard); carne proaspătă porc (carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc); legume (roșii, ceapă, castraveți, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi); fructe (mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos până la 1 kg; smântână – 12% grăsime; unt până la 250 grame; magiun până la 350 grame.

1 comentariu

  • Sa se elimine toate plafonarile. E drept in prima faza vor creste preturile, dar dupa vor ajunge la un normal. E plafonare pentru unii, iar pentru altii nu – gen persoane cu intolerante la gluten, lactoza, alergii la lapte, alergii la diverse legume de baza.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.