Actualitate Recomandări

Producție record de prune. Soiul anului, creat la Stațiunea Pomicolă Bistrița

E un sezon excelent pentru prune anul acesta. La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița, prunii sunt încărcați cu fructe delicioase îndeosebi cei din soiurile create la Bistrița. Sunt foarte gustoase și numai bune pentru consum, cât și pentru procesare, la prețuri mai mici ca anul trecut.

”Este un sezon, spun eu chiar, excepțional pentru cultura prunului în acest an. Avem o producție foarte bună pe majoritatea soiurilor și bucuria mea este că majoritatea soiurilor create la Stațiunea Bistrița excelează atât prin producție, cât și prin calitatea fructelor. Aș da ca exemplu cel puțin trei soiuri: Doina, care are un fruct foarte bine echilibrat, seamănă foarte bine cu Renclod Altha. De fapt, el rezultă din combinația dintre Renclod Altha și Anna Späth. Este un soi care tolerează foarte bine infecțiile cu virusul Plum pox și este chiar, spun eu, cu o rezistență de câmp la acest virus, întrucât, în decurs de 7-10 ani, constatăm că niciun pom nu s-a infectat”, a declarat dr. Ioan Zagrai, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița.

Culesul prunelor a început în urmă cu mai bine de o săptămână, cu soiurile Diana, Centenar, Carpatin și acum cu soiul Doina, care a câștigat locul I la Zilele Prunului, eveniment organizat recent de ICDP Pitești Mărăcineni.

Urmează soiul Elena, foarte delicios, care păstrează productivitatea soiului Stanley, dar oferă fructe cu o calitate superioară.

”Avem soiul Elena, creat la Stațiunea Bistrița, un soi care derivă din încrucișarea dintre Tuleu Gras și soiul Stanley, care este foarte productiv, seamănă la fruct foarte bine cu soiul Stanley, dar, spre deosebire de acesta, este mult mai calitativ fructul: gust foarte bun, aromat, echilibrat, suculent, iar fructele gemelare au un procent mult mai redus decât la Stanley. Deci, depășește cu mult soiul Stanley, dar păstrează, pe de altă parte, productivitatea acestui soi, motiv pentru care recomand și soiul Elena, creat la Stațiunea Bistrița. Aș preciza că soiul Elena creat la Bistrița nu trebuie confundat cu o altă creație cu aceeași denumire, provenită din ameliorarea germană”, a spus dr. Ioan Zagrai.

Un alt soi care se va coace în curând este Iulia, care produce fructe de dimensiuni mari de dimensiuni peste 60 de grame, cu sâmburele detașabil.

De altfel, toate cele trei soiuri – Iulia, Doina și Elena – au sâmburele detașabil și o colorație atractivă. O parte dintre prune pot fi consumate proaspete, iar altele sunt potrivite pentru industrializare în primul rând pentru compot, dar și pentru gemuri în acest caz dacă ajung să atingă undeva la 20% grade Brix, substanță uscată.

Spre finalul sezonului va fi recoltat și soiul Matilda, și el creat la Stațiunea Bistrița, care se pretează foarte bine pentru dulceață și pentru deshidratare. Chiar dacă aspectul comercial nu este spectaculos, calitatea gustativă este una foarte bună.

”Gospodinele care vor să facă compot, este sezonul propice, se pot adresa în această perioadă la noi. Soiul Doina, care se pretează pentru compot, urmează soiul Renclod Althan, care se pretează pentru compot. Pentru dulcețuri, le sfătuiesc să achiziționeze fructele spre sfârșitul perioadei, pentru că atunci sunt soiurile târzii, care acumulează mai mult zahăr. Și dacă vor să facă acel renumit magiun, atunci vor trebui să mai aștepte spre sfârșitul sezonului, astfel încât să beneficieze de soiuri care au cantitate ridicată de zahăr.”, a explicat dr. Zagrai.

Soiurile foarte târzii se vor coace la sfârșitul lunii septembrie și mijlocul lunii octombrie.

Profitați fiindcă prunele sunt ieftine!

Producția bună din acest an se reflectă și în prețuri. ”Noi am vândut acum doi ani cu 2,50 lei fructele pentru industrializare, iar anul acesta vindem între 2 lei și 2,50 lei. Pentru că este o producție bună și oferta este destul de ridicată. Iar fructele pentru consum în stare proaspătă, la o calitate, zic eu, excepțională, le vindem la 4-5 lei prin magazinele noastre, în funcție de calitate, iar en-gros le vindem cu 3,50 lei”, a spus directorul Stațiunii.

Și fermierii din județ au o producție foarte bună la prune: ”Nu ne rămâne decât să valorificăm oportunitatea acestui an. Pentru că știm, în anii trecuți au fost probleme și s-ar putea și în anii următori să avem probleme în condițiile schimbărilor climatice și a frecvenței tot mai mari a înghețurilor târzii de primăvară și chiar a grindinei. Poți să ai și producție, dar dacă ai grindină și, în general, prunul, foarte puțin este sub protecție antigrindină, pentru că el fiind altoit pe corcoduș, coroana atinge înălțimi destul de mari și nu ai posibilitate să instalezi sistem antigrindină. Și atunci, fiind descoperit, în cazul unei grindine, toată producția ajunge la industrie. Cei care doresc să proceseze fructele pentru industrializare, în sensul obținerii de palincă sau țuică, cum vrem să-i spunem, este un an în care ar trebui să fructifice această situație bună și să se aprovizioneze cu fructe pentru industrializare, astfel încât să existe o rezervă pentru anii următori”.

Stațiunea Bistrița a creat în total 12 soiuri de prun

”Avem 12 soiuri create de-a lungul celor 76 de ani de existență a Stațiunii. Acum, dintre cele 12, am putea spune că cel puțin 5-6 își găsesc loc în preferințele actuale ale consumatorului. Cerințele consumatorilor s-au schimbat însă în timp, iar ameliorarea trebuie să țină pasul cu acestea. Sigur, ele au fost bine apreciate pe piață la momentul creării, însă în ameliorare apar în permanență cerințe noi adaptate la rigorile și exigențele consumatorului. Astfel că în prezent putem spune că cel puțin 5-6 soiuri pot fi înmulțite fără niciun fel de problemă și care pot fi apreciate foarte bine de consumatori”, a explicat dr. Ioan Zagrai.

”Cei care doresc să-și înființeze plantații comerciale pe suprafețe mai mari cu soiurile create de noi ar trebui să se adreseze Stațiunii cu cel puțin doi ani înainte. Rolul stațiunii în producția pomicolă este în primul rând de a livra rezultate științifice, de a pune la dispoziție fermierilor informații utile și, de sigur, și de a-i ajuta să-și înființeze plantații cu cele mai performante soiuri. Pentru ca stațiunea să înmulțească la nivel industrial, să spunem, avem nevoie de contracte preliminare, astfel încât să ne asigurăm că ceea ce producem și vindem”, a spus dr. Ioan Zagrai.

În acest proces, stațiunea poate colabora cu pepinierele: ”Fermierii însă ar trebui să se adreseze pepinierelor care produc cantități mult mai mari și putem avea o conlucrare în sensul ăsta, în care noi să furnizăm ramuri altoi și uneori chiar și portaltoi, astfel încât pepinierele care sunt direcționate spre a produce cantități mari de material săditor să furnizeze la nivelul cerințelor fermierilor.”

De ce toate soiurile de prun au nume feminine

”Asta suportă mai multe discuții, dar în primul rând, amelioratorii au avut tendința  să își treacă la numele soiurilor numele soției, numele ficelor, numele, știu eu, în general, nume feminine. Acum, la Stațiunea Bistrița, nu putem spune că toate soiurile au astfel de denumiri, dar în majoritatea lor așa este și constatăm nu doar în România acest fapt, ci și la nivel internațional. E important ca soiurile respective să aibă calitate, să fie productive dacă se poate să fie și rezistente la boli. Denumirea mai puțin contează, deși, din punct de vedere sonor, să spunem așa, auditiv, poate fi atractivă și denumirea soiurilor. Până la urmă este muncă de zeci de ani  și cred că este normal să dăm posibilitatea acelui cercetător ameliorator să aleagă el acea denumire”, a explicat dr. Ioan Zagrai.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.