Social

Sistem de autoservire pentru vânzarea merelor la Lechința, bazat pe încredere

O inițiativă inedită a fost pusă în practică de Ferma Deac din Lechința. Producătorii locali au ales să le ofere trecătorilor posibilitatea să cumpere mere chiar și atunci când nu este nimeni prezent la fermă, printr-un sistem de autoservire bazat pe încredere și respect reciproc.

Astfel, în parcarea de lângă fermă, în apropierea izvorului, a fost amenajată o masă pe care sunt așezați saci cu mere, pregătiți și cântăriți în prealabil. Cei interesați se pot opri în orice moment al zilei pentru a cumpăra fructe proaspete, fără a fi nevoie de prezența unui vânzător.

Prețul unui sac de mere este de 20 de lei, iar plata se face simplu, prin introducerea banilor într-o cutie special amenajată.

Pe cei care doresc cantități mai mari reprezentanții fermei îi așteaptă direct la depozit unde pot găsi mere în funcție de necesitățile fiecăruia.

Despre această inițiativă a scris și Marius Rus. ”Eu am filmat, am testat sistemul și, bineînțeles, am luat deja mere pentru acasă. Sunt excepționale! Cât timp mai există astfel de inițiative, mai avem o șansă să facem lucrurile să meargă normal în țara asta. Dacă aveți drum prin zonă, opriți-vă lângă izvor și luați-vă porția de vitamine. Merită din plin susținuți!”

Foto credit: Facebook Ferma Deac și Marius Rus

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.