Economie

Se pregătește o investiție într-o fabrică de poduri rulante inteligente la Viișoara

O fabrică în care vor fi produse și asamblate poduri rulante inteligente și echipamente pentru logistică industrială grea va fi construită la Viișoara în Parcul de specializare inteligentă.

Compania Carpath Weld Industries SRL va ridica o hală de producție, respectiv un corp tehnic-administrativ și de depozitare cu o suprafață construită de peste 2.575 de metri pătrați.

În hală vor fi realizate poduri rulante monogrindă și bigrindă, cu structură sudată, mecanisme de ridicare și translație, tablouri electrice, PLC-uri, senzori și conectivitate industrială și vor fi modernizate podurile rulante existente. Mai precis, firma intenționează să producă kituri de tip „retrofit”, prin care echipamentele vechi vor putea fi dotate cu senzori IoT, analizatoare de energie, PLC-uri și gateway-uri industriale, conectate la o platformă software. Fabrica va dezvolta și un sistem de tip „pașaport digital” al echipamentului. Acesta va centraliza date despre configurația utilajului, documentație, istoricul de mentenanță, ciclurile de funcționare, alarmele și datele de exploatare.

Producția va fi în serii mici și medii, ceea ce înseamnă că echipamentele vor putea fi configurate în funcție de necesitățile fiecărui client. Pentru manipularea materialelor și produselor finite, proiectul prevede șapte poduri rulante interioare: trei cu o capacitate de 10 tone și patru de câte 5 tone.

Direcția Județeană de Mediu Bistrița-Năsăud a decis, după ședința Comisiei de Analiză Tehnică din 12 august 2026, că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului. Autoritatea a stabilit că, prin natura și amploarea sa, investiția nu este susceptibilă să genereze un impact semnificativ asupra mediului.

Prin urmare, dacă sunt parcurse și celelalte proceduri necesare, la Viișoara ar urma să apară o unitate specializată într-un domeniu industrial de nișă, care combină producția de structuri și echipamente grele cu automatizarea, senzorii și soluțiile digitale pentru exploatarea și mentenanța podurilor rulante.

1 comentariu

  • Foarte bine! Falimentul umbla racnind si cautand pe cine sa mai inghita; trebuie hranit cu ceva si nu prea mai avem cu ce.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.