Este în vigoare Legea nr. 169/2026 privind Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor. Poliția Locală Bistrița – prin Serviciul Disciplina în Construcții, Control Comercial, Jocuri de Noroc – informează cetățenii, proprietarii și investitorii cu privire la noile prevederi și măsurile aplicabile, în scopul prevenirii neregulilor de pe șantiere.
Echipajele Poliției Locale acționează constant în teren pentru verificarea legalității lucrărilor: ”Suntem în teren pentru asigurarea disciplinei în construcții și pentru o dezvoltare urbană sigură și ordonată în municipiul Bistrița”.
Noul cadru legislativ introduce un regim sancționator semnificativ majorat:
- Minimul amenzii pornește de la 50.000 lei pentru executarea lucrărilor fără autorizație de construire, precum și pentru nerespectarea autorizației și a proiectului tehnic;
- Sancțiunile contravenționale pot ajunge până la 1.000.000 lei, în funcție de natura și gravitatea faptei;
- Pentru depășirea regimului de înălțime autorizat se aplică o sancțiune distinctă pentru fiecare nivel executat neautorizat;
- Executarea lucrărilor pentru care legea impune obligativitatea notificării prealabile, fără îndeplinirea acestei proceduri, atrage de asemenea sancțiuni contravenționale și măsuri legale.
Pentru a evita sancțiunile și blocarea lucrărilor, li se recomandă bistrițenilor:
- Să verifice, înainte de începerea oricăror intervenții, dacă acestea necesită autorizație de construire/desființare, notificare sau alte formalități legale;
- Să solicite informații de specialitate de la compartimentul de urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița înainte de demararea lucrărilor;
- Să nu înceapă execuția până la îndeplinirea completă a tuturor obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare;
- Să respecte întocmai prevederile autorizației de construire și ale documentației tehnice aprobate.










Adaugă comentariu