Cele patru proiecte de pasaje rutiere pe DN 17 pe care Primăria Bistrița vrea să le facă în parteneriat cu Ministerul Transporturilor înspre Viișoara și Unirea sunt blocate într-un conflict de competență între instanțe.
În februarie a.c., s-au finalizat achizițiile și au fost desemnați câștigătorii pentru proiectare și execuție, dar au urmat contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, atacate apoi în instanță.
”În spiritul românesc binecunoscut, au fost depuse contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care ulterior au fost atacate în instanță. Aici apare problema. În cazul Primăriei Municipiului Bistrița, competența de soluționare a plângerilor revine Curții de Apel Cluj care a analizat documentele și și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, pe motiv că finanțatorul proiectului este Ministerul Transporturilor, instituție care intră în raza de competență a acestei instanțe. Curtea de Apel București a analizat dosarele și și-a declinat, la rândul ei, competența în favoarea Curții de Apel Cluj.
Clujul a spus că nu are competență și a trimis dosarele la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție a ținut dosarele câteva luni, a stabilit termene, iar în cazul pasajului de la Altex, competența de soluționare a fost stabilită, în cele din urmă, în favoarea Curții de Apel Cluj. De fapt, așa cum scrie în lege, instanța competentă pentru soluționarea contestațiilor este cea corespunzătoare autorității care organizează achiziția, adică Primăriei Municipiului Bistrița. Acum așteptăm stabilirea completului de judecată și a termenului de judecare”, a explicat primarul Gabriel Lazany la Tele 21 Bistrița.
Potrivit primarului, în ce privește pasajele de la Kaufland și de pe strada Lucian Blaga, s-au stabilit termene la Înalta Curte de Casație și Justiție pe 30 octombrie, respectiv 3 noiembrie, iar pentru cel de la Petrom, procedura a fost selectată pentru monitorizare de ANAP și a mers mai lent.
”În cazul pasajului de la Petrom, procedura a fost selectată pentru monitorizare de către ANAP și s-a desfășurat ceva mai lent, cu întârzieri. Curtea de Apel Cluj și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Intrăm, astfel, în aceeași situație ca în cazul celorlalte trei proiecte. Bucureștiul va trimite dosarul înapoi sau îl va înainta Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va stabili instanța competentă. Cred că și dosarele cu termenele din 30 octombrie și 3 noiembrie vor fi trimise la Cluj, dar nu se știe niciodată. Așteptăm să vedem ce va decide Înalta Curte de Casație și Justiție”, a spus primarul.
Potrivit documentației, proiectarea fiecărui pasaj ar dura aproximativ 30 de zile, iar execuția șase luni.
În condiții normale, lucrările ar putea începe în vara lui 2027 și s-ar putea termina la începutul lui 2028, a mai spus primarul. El a recunoscut că acest scenariu ”pare destul de complicat” în condițiile actuale.
”Cert este că aceste investiții merg înainte. Suntem puțin întârziați, din cauza unor lucruri care nu depind de noi și asupra cărora, din păcate, nu avem control, dar, după ce vor începe lucrările, sunt convins că se vor desfășura într-un ritm susținut, astfel încât să le finalizăm cât mai repede. În documentație avem prevăzute șase luni pentru executarea lucrărilor. Trebuie însă să luăm în calcul și procedurile de achiziție, precum și toate celelalte etape necesare. Dacă lucrurile ar merge mai normal, ca în alte țări, ar trebui să înceapă lucrările undeva în vara anului 2027 și să se termine la începutul lui 2028, ceea ce, în condițiile actuale, pare destul de complicat. Din păcate, aceste lucruri trenează și par să se prelungească de-a lungul celor peste 30 de ani de democrație. Ele pun foarte multe piedici administrațiilor publice locale”, a spus primarul Bistriței.
Firma Frasinul (lider de asociere) a fost desemnată câștigătoare pentru primele trei pasaje (cele de pe Calea Moldovei / zonele Altex, Kaufland-Cibela și intersecția str. Lucian Blaga), iar CML.ROpentru al patrulea pasaj, cel din zona Petrom-Viișoara (evaluat la circa 75,5 milioane lei).
Cele patru pasaje aprobate cumulează o investiție de circa 259 milioane lei.










Adaugă comentariu