Recomandări Social

Tineri din alte orașe ale Transilvaniei au ales să facă facultatea la Bistrița

Tineri din alte orașe ale Transilvaniei au ales să urmeze, la Bistrița, cursurile Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș întrucât aici s-a intrat mai ușor, pe bază de dosare, iar taxele de școlarizare sunt mai mici.

La deschiderea noului an universitar de la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, Extensia Bistrița, am întâlnit-o pe Diana Andrada N. din Cluj care lucrează deja ca asistentă medicală la Institutul Inimii din Cluj după ce a absolvit un liceu de profil. Și-a dat seama că are mai multe șanse să avanseze în carieră dacă urmează și o facultate, dar nu a reușit să intre la Cluj unde anul acesta a fost concurență acerbă și s-a intrat cu medii foarte mari, ultima fiind 9,70. În plus, ne-a mai spus tânăra, taxele de școlarizare sunt la Cluj de 10.000 de lei pe an, în timp ce la Bistrița costă 5500 de lei/an.

”Eu am avut media de admitere de 7,11 și am intrat pe locurile cu taxă. Și sunt chiar foarte mulțumită că am intrat la taxă. Nu mi se pare mult să plătesc 5.500 de lei pe an comparativ cu Clujul unde taxa este aproape 10.000 de lei pe an. Am venit la Extensia Bistrița din cadrul UMFST, deoarece mi se pare o facultate de renume și consider că o să-mi poată deschide orizonturi noi. Apoi, Bistrița este destul de aproape de Cluj și mă gândesc să fac naveta la nevoie. Ca studentă, am reducere la călătoriile cu trenul. Pentru 125 de km plătesc 1,40 de lei, reducerea fiind de 90%. La Cluj, un bilet de autobuz costă 3,5 lei”, a spus tânăra.

Din Gheorgheni, Harghita, a venit să studieze la Bistrița tehnica dentară și Ferenc. A ales Extensia Bistrița a UMFST fiindcă s-a intrat mai ușor. ”La Târgu Mureș au intrat peste o sută de candidați la tehnică dentară, aici suntem 13. Am intrat mai ușor și taxele sunt mai mici. Eu mă voi muta aici pe perioada facultății”, ne-a declarat tânărul.

Cei mai mulți studenți sunt însă localnici. Au ales să se înscrie la Asistență medicală generală în speranța că, la absolvire, își vor găsi un loc de muncă la stat.

”Așa mi s-a spus că cei cu facultatea asta cam își găsesc loc de muncă destul de ușor. Și, oricum, mi-ar plăcea și meseria. Eu am intrat pe locurile cu taxă, dar, dacă învăț bine, pot să ajung la buget. E avantajos să înveți în orașul tău. Eu, spre exemplu, stau la părinți și bunicii sunt aproape de facultate. Dacă vreau, pot să mă duc la ei, îmi fac mâncare. Nu sunt cine știe ce costuri”, ne-a spus Cristian, student în anul I la Asistență medicală generală.

UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș a început anul universitar cu peste 400 de studenți, cei mai mulți la Asistență medicală generală, Asistență medicală de farmacie și de laborator.

Din acest an universitar, se poate studia la Bistrița și Dreptul.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.