Criza politică de la nivel național începe să se resimtă tot mai puternic și în administrațiile locale. Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, spune că instabilitatea politică a afectat activitatea Primăriei, în special din punct de vedere financiar, pe fondul creșterii prețurilor și a inflației.
”Ne-a afectat, în primul rând, această incertitudine și această instabilitate politică, mai ales din punct de vedere financiar, aș putea spune, pentru că a fost afectată economia, nu doar a municipiului, ci a întregii țări. Prețurile și inflația au luat-o razna”, a declarat primarul Bistriței într-o emisiune la postul local AS TV.
Gabriel Lazany a dat ca exemplu situația lucrărilor de asfaltare derulate de municipalitate. Potrivit acestuia, prețul bitumului, una dintre principalele componente utilizate la realizarea mixturii asfaltice, a crescut cu aproximativ 70% față de anul trecut.
”Gândiți-vă că doar la bitum, care este principala componentă în realizarea mixturii asfaltice, a asfaltului, prețul a crescut față de anul trecut cu aproximativ 70%, ceea ce a influențat o creștere a prețului de cost la asfalt cu aproximativ 50%”, a explicat el.
Primarul susține că majorările sunt cu atât mai importante cu cât municipalitatea a realizat în acest an lucrări de asfaltare pe suprafețe considerabile.
”Și vă spun eu că, la suprafețele pe care le-am asfaltat anul ăsta, sumele nu sunt unele de ignorat. Deci ne afectează major această instabilitate politică. Eu sper să le vină odată mintea la cap, să se pună la masă și să rezolve problema într-un fel sau altul, pentru că nu este bine nici pentru țară, nu este bine nici pentru oameni”, a mai declarat Gabriel Lazany.
Reamintim, cabinetul desemnat în jurul lui Siegfried Mureșan nu a reușit să obțină votul de învestitură în Parlament. Guvernul propus a primit 182 de voturi favorabile, cu 51 mai puține decât cele 233 necesare pentru învestire.
În aceste condiții, președintele Nicușor Dan a anunțat că va convoca luni, 5 octombrie, partidele parlamentare la consultări, urmând să desemneze în aceeași zi un nou candidat pentru funcția de prim-ministru.










Adaugă comentariu