”Cea mai frumoasă poveste a iernii se scrie anul acesta în Parcul Mare al Bistriței”, anunță primarul Gabriel Lazany. În zona parcului municipal vor avea loc atât Târgul de Crăciun, cât și spectacolul de Revelion.
Lângă Palatul Culturii va fi amplasată scena principală, unde duminică 22 noiembrie, de la ora 18.00, se va deschide oficial Târgul de Crăciun.
Tot pe scena din fața Palatului Culturii va fi organizat și spectacolul din noaptea de Revelion, pentru a păși împreună în noul an. Cap de afiș va fi Delia.
Concerte de colinde vor fi la Turnul Dogarilor, unde bistrițenii se vor bucura de frumusețea tradițiilor care dau farmec sărbătorilor de iarnă. Tot aici va avea loc un inedit spectacol de drone.
Din 22 noiembrie 2026 până în 10 ianuarie 2027, Parcul Mare va fi locul care aduce bistrițenii împreună. În lumea sărbătorilor din parc se va intra pe o poartă de lumini, iar de-a lungul aleii vor fi căsuțele cu bunătăți, vin fiert, dulciuri, cadouri și produse diverse. Lângă statuia lui George Coșbuc din parc va fi instalat bradul cel mare.
”În doar câteva săptămâni, unul dintre cele mai frumoase locuri ale orașului se va transforma într-un tărâm de poveste, plin de lumină și bucurie. În această iarnă, Parcul Mare devine inima Bistriței, locul în care ne vom întâlni pentru a trăi împreună magia sărbătorilor. Vă aștept cu drag să ne bucurăm de iarnă și să facem din acest Târg de Crăciun unul dintre cele mai frumoase pe care le-a avut Bistrița!”, este mesajul primarului Gabriel Lazany.










Adaugă comentariu